O nație de SOLEMNI!

O nație de SOLEMNI!

 

din termometre” (cum spun cӑpuţele de ghips de pe televizoare) un semn clar şi indubitabil cӑ Sodoma şi Gomora redivivus foarte curînd. Cӑ s-o fi sӑturat şi Ǎl Bǎtrîn de-atîta rӑutate şi, mai ales, PROSTIE. E un subiect asupra cӑruia vom reveni foarte des, întrucît broaştele lacului sînt mereu “gravide”! Şi dacă vorbim de prostie, musai sinapsele îşi fac datoria şi scot din “baza de date” relaţia cu “fudulia”, ceea ce, prin prisma vieţii cotidiene, are, deja, alura unui template.
Cea mai recentӑ furtunӑ solarӑ (consideratӑ prima în topul atestӑrilor “documentare”) pune omenirea faţӑ-n faţӑ cu probleme grave şi foarte grave. Specialiştii, fărӑ-ndoială, “ştie” mai multe, dar nu vor să sperie “masele”. Acestea, la rîndul lor, îi ignoră pe specialişti, mai ales pe plaiurile noastre bucolice şi des inundate, pentru cӑ… “de unde şi pînӑ unde ideea că Pӑmîntul s-ar învîrti în jurul Soarelui?! Asta-i manipulare băsescianӑ!”. Ǎi mai cu frica lui Dumnezeu, vǎd în sporirea peste măsurӑ a “gradelor

Daca aveţi pornirea masochistӑ  de-a deschide televizorul, radioul, un ziar cu pretenţii “centrale” sau diverse portale pe internet, nu va trebui sӑ vӑ autochinuiţi mult, întrucît veţi nimeri invariabil peste o vorbӑrie cu pretenţii de dezbatere (gen publicistic cu reguli precise şi clare), în care “moderator(i)” şi invitaţi se-ntrec în a-şi etala conţinutul firav al celor cîteva halte pe care le străbat în goanӑ sinapsele, în cӑutarea unei perechi a singuraticului neuron din carcasele lor craniene. Zbaterea e dramaticӑ, dar aparenţele trebuie pӑstrate.

Drept pentru care, aceste componente MEDIA sînt, pur si simplu, invadate (as zice hemoragic, daca n-ar fi diareic) de un exces de amabilitate (că nu pot sӑ-i zic protocol) care concurează pentru înscrierea într-o posibilӑ CARTǍ A RIDICOLULUI. Cei care practicǎ “sportul” ӑsta au în anemicul lor bagaj lingvistic cîteva pronume personale de care nu se despart nici cînd iau pauză de-o publicitate: DOMNIA SA, DOMNIEI SALE, DOMNIILE LOR, DOMNIILOR LOR şi alte forme… declinate. Cӑ majoritatea sînt certaţi la cuţite cu limba românӑ şi-a ei gramaticӑ, nu mai e de mult o surprizӑ (webforum-urile şi-ale lor forum-işti sînt o dovadӑ a bogӑţiei lexico-cromatice a limbii nostre, în forme la care nici Sextil Puşcariu n-ar fi visat!).

Excesul ridicol de… amabilitate nu reuşeşte să ascundӑ cultura şi nivelul profesional precare – jurnalicii şi aşa-zişii politicieni dîmboviţeni sînt campioni în domeniu. Aceste forme arhaice par sӑ fie, pentru “elevaţii” vorbitori, un fel de şablon care situeazӑ dialogul (monologul) pe-un palier suprem al respectului… reciproc. Vajnicele cӑpuţe de ghips care bîntuie tele-ecranele nu prididesc cu “respectu”” nici atunci cînd e vorba de nişte nemernici infractori, pentru care folosirea pronumelor personale EL sau DUMNEALUI ar fi firească, legala şi politicoasă, într-o gramatică a limbii române contemporane. Culmea prostiei şi-a ridicolului aparţine unei crӑinicuţe cu pretenţii a unui pretins post de stiri, care dialoga cu un invitat despre urmӑrile deshumӑrii recente a lui Ceauşescu, la modul “Ce consecinţe va avea operaţia de deshumare a domniei sale?” (sic!!!) Curat PROSTIE!

Să vedem ce zice gramatica:

DOMNÍE, domnii, s.f.  1. Autoritatea politică şi juridică a domnului (3); demnitatea de domn. (…) 3. (Înv. si arh.; formează locuţiuni pronominale cu valoare de pronume de reverenţă) “Vom face cum vei hotărî domnia-ta”.  (…) – Domn + suf. -ie. (Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei, 1958), reluat identic in DEX (1975)

“În vorbirea cu persoanele sau despre persoanele cӑrora li se cuvine respect sau pe care vorbitorul vrea să le ţinӑ la distanţӑ, se folosesc pronumele de politeţe: dumneata, dumneasa, dumnealui, dumneaei, dumneavoastrӑ, dumnealor.

OBSERVAŢIE. Aceste pronume provin din contopirea substantivului domnia cu adjectivul posesiv tu, sa, voastrӑ sau cu pronumele personale lui, ei, lor. În formele de azi, evoluate (dumneata, dumitale etc.) nu se mai vede legӑtura cu punctul de plecare. Formele domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastrӑ, domniile-voastre, domniile-lor se mai folosesc astӑzi numai in stilul solemn” (s.m.). (Gramatica limbii române, Editura Academiei, Buc. 1966, pag. 148-149).

Aşadar, formele contemporane DUMNEATA sau DUMNEALUI reprezintă forme gramaticale contrase din DOMNIA+TA si DOMNIA+LUI (forme arhaice), nivelul de… respect nefiind, nicidecum, afectat. Forma pronominală de respect supremă (din ce in ce mai puţin utilizată in contextul  mîrlănizării accentuate a românilor) a fost si rămîne pronumele personal DUMNEAVOASTRǍ, care nu trebuie sa cedeze locul tendinţei cvasi-generalizate de “tutuire”, proprie limbajului “aşa-zis corporatist”, alt import păgubos pentru limba românӑ.  Evident, singura explicaţie posibilӑ a folosirii formelor arhaice – DOMNIA SA, DOMNIA VOASTRA – (pe lîngӑ lacune de şcoalӑ generalӑ) este dorinţa respectivului glӑsuitor de-a se bӑga în seamӑ. În fond, acest stil stupid “solemn” are o pronunţatӑ consistenţӑ “de lemn” şi vine în plasa unui lung şir de exprimӑri gramaticale, în faţa cӑrora mostrele “limbajului de lemn” din vremea “cizmarului” pӑlesc. Pentru cineva cunoscӑtor al acestor detalii… gramaticale, apelarea cu DOMNIA TA sau DOMNIA SA se poate interpreta în registrul exact opus: bӑşcӑlie, lipsӑ de respect.

În acelaşi context al exprimӑrilor în MEDIA, care ne agreseazӑ zilnic (mai ceva decît pericolul UV), prin exprimarea capetelor vorbitoare de la radio sau teve (dar şi-n presa scrisă, în egală măsură), este folosirea, cu aceeaşi ridicolă solemnitate, a pronumelui personal DÎNSUL, DÎNSA, în locul firescului EL sau EA.

“Pentru mulţi vorbitori, pronumele dînsul este o formă mai politicoasă decît el; unii îl consideră echivalent cu dumnealui, iar alţii, o formă mai puţin reverenţioasă decît dumnealui. Aceştia din urmă stabilesc gradaţia el-dînsul-dumnealui, paralelă cu tu-dumneata-dumneavoastră”. (Gramatica limbii române, Editura Academiei, Buc. 1966, pag. 148)

Cam aşa zice Gramatica Academiei, care are în vedere “mulţi vorbitori”, dar limbajul exprimării în presă este cu totul altceva, mai ales cînd, din aceeaşi lucrare de referinţă (dar şi din experienţa multora dintre noi) aflăm că “Pronumele dînsul, dînsa înlocuiesc de cele mai multe ori nume de persoană. Uneori, însă, în special în Moldova, ţin locul şi numelor de lucruri” (s.n.). (Gramatica limbii române, Editura Academiei, Buc. 1966, pag. 148). Este destul de frecventă atenţionarea “Vezi să nu calci în dînsu’!”, exprimare care poziţionează discursul abundent în asemenea forme lexicale al lucratorilor din presă, în zona respectului “solemn” ridicol.

Şi apropo de respect: aflat în concediu, m-am oprit în celebra comună Marginea, dar n-am nimerit “din prima” locul de unde să pot achiziţiona nu mai puţin celebrele vase ceramice. Şi-am oprit maşina în dreptul unei sătence, adresîndu-mă, firesc, cu “Bună seara”, la care ea mi-a răspuns zîmbind: “Mulţumesc!”. Fără comentarii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3