Get Adobe Flash player

Ceea ce veţi citi în continuare este un articol compus numai din P.S.-uri. Sînt “miniaturi”  ale unor situaţii cu care ne întîlnim zilnic şi-n raport cu care reacţionăm într-un fel sau altul. Aceste “peseuri” sînt, dacă vreţi, similare acelor secvenţe din clasicul serial “Colombo”, în care eroul intenţionează să iasă din cadru, DAR se întoarce pentru a mai pune o întrebare, de regulă, esenţială pentru lămurirea cazului. Luaţi-o ca atare – acest articol poate deveni un… “pilot” al unui posibil…serial (cu susţinerea DV., evident).

P.S. 1 – Bolnăviorii umblă în libertate, pe străzile din RO (am mai scris pe-aici). Unii chiar conduc ROMÂNIA, fiind membri ai partidului de guvernămînt. Unul dintre ei e calul de bătaie al ecranelor tv. de “fapt divers” (auto-zise de stiri), în aceste zile. Individul s-a dat stupid în spectacol, făcînd pe dansatorul, pe un post tv. oarecare, iar imaginile au dat material de rumegat vajnicilor jurnalici ai patriei, ca şi adversarilor politici ai acestuia. Totul e de-un PENIBIL cum numai în RO se poate vedea – individul e de-un RIDICOL TOTAL, prin manifestări şi vorbe publice (aşa arată, firesc, şi ăia de l-au ales), iar modul în care cotcodacii şi cotcodacele de pe posturile tv. adversare politic l-au “pus la zid” este deplorabil. Totul e împins la limita sub-inferioară a derizoriului. Te îngrozeşte – ca cetățean – că partidul care-l include şi pe acest individ conduce ţara, în acest moment, şi că pe ecranele tv. îşi dau cu părerea asemenea lucrători media.


P.S. 2 – Trebuie să ai un simţ al umorului foarte bine pus la punct ca să guşti relaxat ştirea care a facut înconjurul planetei în ultimele ore: preşedintele Cehiei, aflat în vizită oficială în Peru, a fost prins (cu camera!) FURÎND! ;-) La o întilnire  protocolară, prezidentu’ a pus ochii pe-un pix aflat, într-o cutiuţă, pe masă, l-a palmat uşor şi l-a facut dispărut în buzunar. Apoi, liniştit, a închis cutiuţa şi… era pregătit să urmeze la cuvînt preşedintelui gazdă. Camera a văzut totul! Mai ceva ca o cameră video de supraveghere de la Mall sau Alimentara. Simţul umorului mă îndeamnă să cred că tipul este un bătrîn colecţionar de pixuri şi alte unelte de scris… prezidenţiale, căruia nu-i stă nimic în cale atunci cînd pasiunea pune stăpînire pe el, fără şansa de-a-l părăsi pînă nu e satisfacută. Zîmbetul lui mi-a confirmat că… totul e ok! Colecţia s-a mai  îmbogăţit cu un exponat! :lol:

 

P.S. 3 – Cu ce se mai îndeletnicesc posturile tv. autointitulate de ştiri? Cu ce se face că nu bagă de seamă CNA-ul. Celebra, de-acum, Mărcuţa-cea-dătătore-din-mîini a emis deunăzi o tîmpenie egalată doar de-o altă jurnalică de pe-acolo, cînd cu tragedia de la “Panait Sîrbu” (o găsiţi într-un alt articol din sait). Cea recentă era o întrebare generată de “norul japonez”, pusă unui specialist:   “Există vreo speranţă s-avem vreun nivel de radiaţii mai ridicat?” Pentru un post tv. care, pur şi simplu, se sufocă în cursa neobosită pentru morbid şi apocaliptic în cotidian, exprimarea e mai mult decît firească. Şi pentru că e campion la stupidităţi, acelaşi post tv. titra deunăzi pe o treime din ecran: BĂSESCU OFERĂ CONDOLEANŢE. Nu pun în discuţie ura viscerală a respectivului post tv. împotriva lui Băsescu, dar, ca filolog, mă simt jignit să fiu contemporan cu asemenea stupizi călăi ai limbii române.


P.S. 4 – Zisa cu “am întîlnit ţigani fericiţi” a primit astăzi o confirmare. La un post tv., am receptionat, în sfîrşit, o ŞTIRE: la o clinică din România, un pacient cu ambii rinichi atrofiaţi, aflat deja pe dializă, urma să fie supus unui transplant de rinichi. Asta nu-i o ştire. Acuma vine: rinichiul urma să-i fie donat de… propria soţie (o cotcodacă reporteră de la un alt post tv.  ne-a comunicat că rinichiul “se transplantează la soţ”. Biata cotcodacă necesită urgent un transplant de… gramatică elementară). Posibilitatea potrivirii perfecte a donatorului cu receptorul (condiţie obligatorie) este ilustrată de faptul că, în ultimii 12 ani, din 1200 de cazuri soţ-soţie, s-au potrivit doar… 3!!! Cei doi erau foarte emoţionaţi şi fericiţi (mai ales ea) şi transmiteau o bucurie caldă, binefăcătoare… Medicii erau convinşi de reuşita totală a operaţiei. Am băgat de seamă că erau ţigani, dar LUMINA pe care o degajau a transformat observaţia într-un detaliu nesemnificativ… Erau doar OAMENI.


P.S. 5 – În calitate de contribuabil, mi s-a părut o chestie utilă – una  dintre foarte puţinele – ideea unor aleşi-ai-cui-i-a-ales de-a monta o baterie de panouri solare în parcarea Parlamentului, care să reducă substanţial cheltuielile enorme cu întreţinerea energetică a celei-mai-urîte-clădiri-din-lume. S-a găsit şi o firmă care ar fi fost în stare să ducă ideea pe calea realizării. Şi ghici cine se opune? Sinistra conceptoare a celei-mai-urîte-clădiri-din-lume, pre numele ei Petrescu (un nume cu rezonanţe la fel de sinistre), care a prins curaj văzînd ea că nimeni n-o condamnă pentru odioasa măgăoaie, ba, mai mult, e chiar mîndră că grandomana construcţie a “cizmarului” e în topul construcţiilor agabaritice de pe planetă. Asta n-ar fi nimic – motivul invocat de sinistra “arhitectă” e că panourile solare “strică imaginea de… patrimoniu (?!?!)” a palatului “mortului”. Patrimoniul… cui?! Al PCR? Oare cei care i-au cerut părerea sînt tot nişte… tovarăşi?!


P.S.6 – În urmă cu două zile, printre secvenţele de “fapt divers” care sînt date drept ştiri pe multe posturi tv., a apărut o chestie preluata, evident, de pe youtube (unde elevii patriei postează, cu predilecţie, rezultatele muncii lor cu telefoanele mobile, în timpul orelor de şcoală). Într-o sală de clasă, un profesor a fost, pur si simplu, umilit de un derbedeu. Faptul, de-o gravitate inimaginabilă cu multi ani în urmă, a dat apă la moară multor cotcodaci media, dintre care “femeia-rea-cu-gura-strîmbă” a fost cea mai… înverşunată. “Cum de-au devenit românii atît de răi?” era întrebarea care închidea un şir de “atrocităţi” mioritice relativ recente, cu cauze total diferite, dar care se subsumau aceleeaşi idei: de vină e actuala guvernare!

Evident, acest guvern răspunde pentru tot şi toate, inclusiv pentru faptul incalificabil că ploaia cade de sus în jos. Chestia cu profesorul mi s-a părut de gravitate maximă – derbedeul respectiv n-avea să fie nici exmatriculat, nici închis în vreo şcoală de reeducare. NU. O să i se scadă, EVENTUAL, nota la purtare. La fel de grav e faptul că nici un comentariu n-a pus punctul pe I: acest mutant e doar o consecinţă (dintr-o multitudine) a dispariţiei, în RO, de multi, mulţi ani, a ceea ce se numeşte RESPECT. Despre educaţia în RO, cu tot şirul de urmări, nivelul învăţămîntului în RO, cu sinistre consecinte pentru viitor, e inutil de deschis discuţia. Ar fi rapid îngropată în derizoriu.


P.S. 7 – Publicitarii (făcătorii şi răspînditorii de clipuri) nu cedeaza! La fel ca Angela, eroina unui film de pe vremuri, ei… merg mai departe! Indiferent de ce se scrie, se spune, se comentează, ei îşi  văd de.. conturile lor. Banii trebuie să circule! Toate ecranele patriei sînt chinuite de clipuri care de care mai stupide, dar cui îi pasă? “Tu cu cine banking?” sună repetată obsesiv o întrebare ridicolă, başca lipsa de minim respect în adresare, atitudine generalizată în RO, după un păgubos model american. Ultimele “ilustrări video” dau şi “traducerea” întrebarii, adică: “Tu cu cine ţi-o tragi?” Altă gugumănie afirmă că “8 din 10 femei au încredere”. N-are importanţă în ce, important e modul în care privitorul e manipulat în mod ordinar. Nimeni nu-i ia la mărunţiș pe băieţii aştia “deştepţi” din publicitate şi e firesc ca ei să-şi vadă de drum. Poate că chiar n-au nici o vină. Prostia trebuie amendată într-un fel, iar ei fac asta în fiecare secundă de difuzare a stupidelor clipuri pe “micile ecrane” mioritice.

5 Responses to Post Scriptum (I)

  • Casin Pot says:

    PS: Sunteti foarte tari!

  • Neubius says:

    @Costea – Nu am in minte decit doua lucruri spuse de Petre Roman, la “revolutie”:
    1- Romanii trebuie sa duca un trai decent!
    2- Romanii tot nu stiu ce-i ala sapun FA!
    M-a fericit Bunul Dumnezeu sa duc un TRAI DECENT. Spui ca: “multa lume ar fi facut altceva…”. Dumnezeu ne-a dat minte, da’ nu ne-a bagat-o si-n cap, se pare.
    Un Paste Fericit pt. toata lumea!

  • costea says:

    Bune PS-uri!Asa cum sunt politicienii asa e si poporul…
    p.s. @ Neubius: la Revolutie s-a schimbat un regim politic criminal cu altul…cel de acum. Multa lume ar fi facut alceva daca ar fi stiut ca se ajunge in stadiul asta deplorabil!

  • Gabriela says:

    Imi plac mult PS-urile.

  • Neubius says:

    Ador PS-urile tale!
    p.s.: Ai fost la “revolutie”, nu? Ai vrut sa schimbi “televiziunea”, nu? Tu “cu cine faci banking”…”ai incredere in 10 banci din 8″?
    p.p.s.: Basescu e de vina!!!

Leave a Reply

Caută

Calendar

Meteo

28/06/2017, 03:04
Senin
Senin
19°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 0 m/s N
Răsarit: 05:33
Apus: 21:04
Prognoza 28/06/2017
Zi
Parţial însorit cu furtună
Parţial însorit cu furtună
32°C
More forecast...
 

Meciuri celebre

EZ Search by Chessgames.com