Video PARIS Magazin

VIDEO PARIS MAGAZIN

 

Printre multele emisiuni unicat pe care le-am realizat în televiziunea publică, în anii în care profesionismul și profesioniștii încă mai aveau acces la exprimarea profesională LIBERĂ, spre folosul exclusiv al TELESPECTATORILOR, un loc foarte aproape de inima mea îl ocupă VIDEO PARIS MAGAZIN, program difuzat în după-amiaza duminicii de 10 octombrie 1994, pe parcursul a 4 ore. A fost un program maraton, care s-a născut dintr-o nebunie (dar cîte nebunii nu făceam pe-atunci?), o idee venita în Dacia obosită a lui Liviu Șurcă, pe cînd ne-ndreptam spre vestul Europei, în căutarea unor merituoși cetățeni ai diasporei. Deplasarea includea Germania și Franța și a fost suportată financiar integral de Fundația Culturală Română. Am realizat mai multe interviuri cu persoane din diaspora, extrem de importante la momentul respectiv, iar spusele lor ne puteau costa libertatea, dacă vameșii unguri ar fi avut vigilența să ne controleze casetele (video si, mai ales, audio). Toată documentația a ajuns în posesia “sponsorului” și n-am avut curiozitatea să mai urmăresc viața ulterioară a acelor mărturii, despre care una dintre amabilele noastre gazde ne-a avertizat că sînt adevărate “bombe” ceea ce-am reușit să înregistrăm pe benzi. Între timp, unii dintre interlocutori s-au înălțat la cer, dar problemele puse și argumentate (cu documente!) de ei sînt la fel de actuale.

Așa cum am spus, ideea nebună, nebună, nebună de-a face un Video Magazin la Paris mi-a venit pe drum, iar Liviu a cuplat imediat. Habar n-aveam că puteam ieși din viață chiar înainte de-a ieși… din țară: un etrier al mașinii se ținea doar într-o juma’ de șurub. Palpitant, nu? Liviu nici n-a clipit cînd i-am spus că toată emisia va fi… în direct. Un fals “direct”, evident, dar realizat PERFECT! Am întocmit rapid un sumar pe care, ajunși la Paris, i l-am pus în față lui Viorel Grecu, fostul nostru coleg, în acel moment “șeful” Centrului Cultural Român din Orașul Lumină. El și-a facut o cruce mare cînd a aflat că tot ce-i pusesem pe listă – fixare întîlniri, deplasări, filmări – trebuia rezolvat în… 5 zile: “Păi, aici e muncă de cel puțin… o lună! Voi sînteți nebuni!?” “Da”, am răspuns fără ezitare. La cîte “nebunii” făcusem pîn-atunci în carieră, asta era, de departe, cea mai mare provocare. Nebunia mea a avut sprijinul neprecupețit al altor “nebuni” pe care-i veți regăsi pe genericul final al secvențelor selectate mai jos. Cel căruia trebuie să-i mulțumesc, în mod deosebit, și pe-această cale, e minunatul coleg și prieten LIVIU ȘURCĂ, fără al cărui ochi ager și profesionist n-ar fi fost posibilă toată aventura. Aaaa, pentru c-am avut parte și de momente… romantice: Dacia lui s-a oprit brusc, exact în mijlocul Parisului, pe banda 4 supraaglomerată, la oră de vîrf, chiar în prima zi; aceeași Dacie s-a oprit, în miez de noapte, pe-o colină împădurită, într-un decor wagnerian, refuzînd cu-ncăpăținare să mai plece pîn-ce Liviu nu i-a suflat riguros în toate jiglerele, iar niște nemți cu un microbuz, opriți de curiozitate, au fugit care-ncotro, văzînd ce făcea Liviu și cum arăta motorul, sub lumina impasibilă a unei Luni pline…  

Emisiunea a beneficiat de-un scenariu, în virtutea căruia n-a fost omis nici un element al “directului” – racordurile meteo, schimbările de ținute, timpii de deplasare – toate au fost atent “manipulate” pe parcursul celor 5 zile de filmare (în care am rezolvat și problemele “sponsorului”). Ba, mai  mult, în emisie a fost inclus chiar și-un interviu în timp “așa-zis” real. Și totul a ieșit PERFECT, atît de perfect încît chiar și unii colegi de breaslă s-au mirat văzîndu-mă pe culoarele televiziunii: “Nu erai la Paris acum o juma’ de oră?”  “Ba da, dar o privire mai atentă pe generic v-ar fi lămurit că toată “transmisia directă” de 4 ore a fost realizată de… doi oameni: un realizator și-un cameraman. Ah, și cu concursul neprecupețit al monteurilor de excepție Constantin Marciuc și Daniel Niță”. În contemporaneitatea-noastră-cea-de-toate-zilele, lucrurile s-au liniștit. COMPLET. Nu mai transpiră absolut NIMENI cu  asemenea… “nebunii”.

Prima parte a selecției cuprinde un eseu, plin de tandrețe, pentru orașul pe care l-am asemuit cu o femeie… Apoi, un interviu cu Mihaela Bustuchină-Vlaicu, o prezență muzicală frecventă pe televizoarele românilor, înainte de ’89 (astăzi, Mihaela este unul dintre cei mai reputați medici neurologi din Franța), și un altul, cu domnul Patrick Imhaus, președinte director general al canalului TV5, la momentul respectiv.

 

Nu puteam să mă aflu la Paris și să ratez șansa de-a sta de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuți specialiști, în argou, ai momentului: dramaturgul si scriitorul George Astaloș. Întilnirea cu el a fost o adevărată încîntare și m-am bucurat, peste ani, cînd a fost propus, pentru premiul Nobel, din partea României.   

 

Din tumultoasa viață culturală a Parisului, la momentul 1994, am selectat două locuri semnificative, aș spune. Primul este Teatrul La Huchette, un teatru “de buzunar”, înființat în 1947, unde piesele lui Eugen Ionescu se joacă din 1957, ajungîndu-se la peste 11.600 de reprezentații, în momentul vizitei noastre. Cel de-al doilea moment e plin de fast, culoare, muzică și lumini. Iar dacă mai adăugăm și costume superbe care acoperă… relativ niște trupuri sculpturale, am caracterizat – ca-ntr-o știre pe Twitter – cabaretul Paradis Latin.

 

Ultima selecție din acest megaprogram parizian cuprinde două întîlniri cu doi artiști în posturi și pe paliere de celebritate diferite, la momentul respectiv: actorul Bogdan Stanoevici și cîntăreața Patricia Kaas. Cu Bogdan, am pus la cale singurul interviu “direct” din emisiune (pe care Liviu l-a “decupat” superprofi, iar la montaj, am adus-o la secundă: cu diferența de fus orar aferentă, ceasurile din studio și de la Café Montparnasse erau identice!).  

 

Ați văzut doar cîteva secvențe din VIDEO PARIS MAGAZIN, difuzat în octombrie 1994, pe TVR1.

Dacă aș mai face așa ceva acum? Evident că DA, cu totul și cu totul altfel, dar… unde sînt NEBUNII DE-ALTĂDATĂ?…

3 Responses to Video PARIS Magazin
  1. Video Paris Magazin – Doru Dumitrescu – Lucrurile vechi dăunzează grav gunoaielor moderne (cu câteva excepţii: ex: I.T. stuff… 😉 )

  2. “Nebunii de-altadata” sint pe alte tarimuri, pamintene sau ne-pamintene. Ceilalti, ca tine, nu cred ca mai au forta si vrerea de atunci. Poate tu da, dar esti o permanenta exceptie! Sa nu uitam si interviurile din America si emisiunile 4M (Mult Mai Multa Muzica)! Nu uit interviul cu ferma din America, care producea artichiok. Oricum, felicitari pentru exceptionalul site http://www.dorudumitrescu.ro, care n-ar trebui ocolit de nimeni!

    • MULȚUMESC!… Mai sînt “nebuni” și prin România, dar se țin departe de toată mocirla și lăturile care-au infestat totul, de ani de zile… Mai sînt încă oameni dornici să facă lucruri nemaiauzite (chiar și-n cenușia și din ce în ce mai anonima TVR). În mod (oarecum) surprinzător, simt că am mult mai multă energie ca acum x ani, cînd “nebuneam” pe diverse meridiane ale planetei… Și am convingerea că vremea “nebunilor” va reveni curînd, foarte curînd… S-a plictisit și ĂL BĂTRÎN de toți tîmpiții și proștii care-au împînzit Romania. Dacă vreți să v-alimentați permanent bateriile cu energie, aveți “card verde” PERMANENT pe acest sait! Dumnezeu să vă țină-n LUMINĂ!


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3