Get Adobe Flash player

Îl ascult pe actualul ministru al sănătăţii pe postul public de televiziune şi simt cum mi se ridică părul pe cerul gurii. Acest individ este de un cinism cum rar mi-a fost dat s-aud sau să văd. Şi nici gura nu-i pute pentru că n-a pus-o pe usturoi. El e DOAR cu POLITICU’, restul de responsabilităţi… să se spele alţii pe cap cu ele (poate ăi de-au inventat aerul condiţionat sau curentul electric). Ceea ce s-a-ntîmplat acolo nu priveşte responsabilităţile… medicale ale personalului – după mintea ministrului, ci e vorba de-o problemă de infrastructură… tehnică!! Întrebarea moderatorului, referitoare la nişte capete care ar trebui să cadă, îl lasă nesimţitor pe cetăţeanul pe post de ministru. Ca şi pe doctorul “potecă suspendată”, zis şi primarul Capitalei, în subordinea căruia se află maternitatea cu pricina, şi pe care nu  l-am văzut dînd vreo explicaţie mediatizată.

Au murit nişte copii care nici măcar nu veniseră pe lume în mod firesc – erau “sosiţi” înainte de soroc, iar lumea noastra mizeră nu era nici pe departe pregătită să-i primească. Acest ministru nu-nţelege nici măcar acum că nu dotarea “de excepţie” a spitalului e-n discuţie, ci atitudinea unor cadre medicale şi manageriale, care s-au comportat într-un mod demn de securea călăului. Nu poate fi înţeles faptul că un incident generator de fum, gaze, substanţe toxice, într-un spaţiu de TERAPIE INTENSIVĂ pentru NOU-NASCUŢI PREMATUR, să nu fie semnalizat INSTANTANEU de un senzor şi-o banală sonerie! Nu poate fi crezut aşa ceva în secolul 21, cînd trimitem mesaje din Ciorogîrla în Groenlanda, pe un simplu telefon. NU, nu poate fi crezut, doar dacă la mijloc este CRASĂ NESIMŢIRE! A trebuit să intervină un “extern” care, pur şi simplu, să spargă geamul cu un scaun. Este incredibil! Şi acest ministru stupid (vorbele sînt mult prea duioase pentru ceea ce-ar merita) transmite mulţumiri şi felicitări celor care… şi-au facut datoria, ca ORGANE ALE STATULUI, în situaţia dată. Total DEZINTERES şi nemăsurată NESIMŢIRE sînt termenii care pot caracteriza ceea ce s-a petrecut la maternitatea “Panait Sîrbu”, unde s-a vădit lipsa unui număr minim de neuroni care să comande acţiuni firesti, într-o situaţie limită. Pe cei abilitaţi să facă treaba asta cu greu îi mai putem asimila speciei umane sau, cine stie, poate tocmai acest comportament aberant îi deosebeşte radical de cimpanzeul care, în pădurea cuprinsă de flăcari, îşi duce puiul chiar şi-n dinţi, numai să-i salveze viaţa, cu riscul de-a şi-o sacrifica pe–a sa.

p.s. O tăntică ajunsă pe post de jurnalică la un sinistru post tv. pretins de ştiri anunţa, în cursul serii cu pricina, că “Din păcate, niciodată nu s-a mai înregistrat un incendiu de asemenea proporţii la o maternitate din România”. Catastrofala duduie nu-i la prima abatere şi, avînd în vedere că nici cu luneta nu se vede luminiţa de la capătul crizei – pentru România! -, ar cîstiga timp şi experienţă REALĂ într-o meserie, dac-ar accepta un post onorabil de vînzătoare de chiloţi la un butic din oricare staţie a metroului bucureştean. Ar putea închega acolo un colectiv extins, cu multe dintre colegele şi colegii sinistrului post tv.

p.s.2 “Nu sîntem hotel de lux să avem reţea generalizată de senzori de incendiu, adică şi în sălile de operaţie. Nu există aşa ceva nici în saloanele bolnavilor, pentru că nu am considerat obligatoriu” – declara într-un ziar “central” conf.dr. Florin Petrescu, “managerul” celui mai mare spital din Oltenia. Cu asemenea opinii care frizează stupiditatea crasă, nu-i de mirare ce s-a-ntîmplat la maternitatea “Panait Sîrbu”. Asta-i gîndirea “managerilor” din sistemul medical românesc (generalizarea priveşte procentul covîrşitor de prostie şi incompetenţă).

Leave a Reply

Caută

Calendar

Meteo

21/10/2017, 18:39
Soare
Soare
21°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 40%
Vânt: 1 m/s S
Răsarit: 07:38
Apus: 18:22
Prognoza 21/10/2017
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
21°C
More forecast...
 

Meciuri celebre

EZ Search by Chessgames.com