Get Adobe Flash player

Medalia de zer

 

Am o părere bine întemeiată şi argumentată despre filmele româneşti post-decembriste, dar n-am de gînd să mi-o expun în cele ce urmează. Am cîteva gînduri pe care doresc să vi le fac cunoscute după ce-am văzut un film românesc nu foarte recent. De ce abia acum? Cu riscul de-a mă repeta, mărturisesc: pentru că acum i-a venit sorocul. Puteam să-l văd şi peste 10 ani. Aş fi avut exact aceeaşi părere. Filmul se numeşte MEDALIA DE ONOARE.

Este un film despre care s-a vorbit foarte puţin (şi cam aiurea), chiar dacă are pe generic nume cu mare greutate din lumea noastră actoricească. Voi detalia pe parcurs. Regizorul Călin Peter Netzer are doar cîteva pelicule în zestrea-i profesională, e adevarat, dar scenaristul Tudor Voican este, deja, un nume postdecembrist cunoscut cinefililor. Bun, şi-atunci? De ce-a trecut aproape neobservat, chiar dac-a avut susţinerea unor instituţii de prestigiu, între care HBO România, care nu se bagă-n orice?…

Pe un prim palier de interpretare, filmul e o radiografie a societăţii româneşti de pe la jumătatea ultimului deceniu al mileniului trecut, la cîţiva ani de la “focurile de artificii” din ’89. Numele personajelor principale sar în ochi prin asimilarea cu realitatea: Ion I. Ion si Nina, tăcuta lui soţie. Într-o primă instanţă, ele trimit la “alesul” de-atunci al naţiei, al cărui nume apare şi pe generic, jucîndu-se (într-o secvenţă) pe el însuşi. Dar personajele nu se identifică. Asta ar fi prea simplu.

Ion I. Ion e exponentul unei gîndiri, al unui mod de-a vedea viaţa de zi cu zi, în condiţiile celei mai sinistre perioade din istoria României: comunismul. Atenţie, comunismul n-a dispărut ca măgaru-n ceaţă, în decembrie ’89, odată cu împuşcarea “cizmarului de Scorniceşti”. Să fim puţin atenţi! Ion I. Ion e pensionar şi trăieşte, cu soţia lui Nina, într-un bloc ca toate blocurile României comuniste (o remarcă pentru excelentele detalii scenografice ale lui Mihnea Mihăilescu). Are o viaţa ternă – altă trăsătură firească – pînă cînd intervine diversiunea cu medalia. Aici e un moment surprins genial de scenarist şi regizor. Tagma amorfă a funcţionarilor români se  evidenţiază doar prin stupiditate: atitudinea de la ghişeu, dialogul la telefon, comportamentul în spatele ghişeului – toate incriminează o stare de fapt tipică vremurilor aşa-zis “apuse”.  

Omu’ nostru mai face cîteva încercări de salvare a “conştiinţei”, dar, în virtutea decorului în care se miscă şi gîndeşte, adoptă repede atitudinea românului care s-a trezit c-un “cîstig la un concurs” si, firesc, în loc să-l ignore (pentru că n-a participat la nici un concurs şi n-avea ce să cîştige), începe cursa pentru găsirea de motive pentru medaliere. Şi, încet, încet, Ion I. Ion chiar ajunge să creadă “c-a fost participant în concurs”. Aha, acum aţi început să întrevedeţi cum a încercat (şi tot încearcă) şi celălalt I.I. să ne convingă că el chiar a facut bine ţării ăsteia?… Da, da… Păi, nici nu-i greu.

Scenariul e genial, iar Victor Rebengiuc joacă excepţional, mai ales în scena întîlnirii directe cu I.I., în faţa căruia dă un adevărat recital actoricesc. Ion I. Ion are păcate mari, da’ nu ezită să scoată la bătaie acea şmecherie “ţărănească”, proprie vajnicilor activişti pecerişti. “N-am fost în poliţia politică… Mi-au propus…” se scuză el (pentru a cîta oară?) în urechile fiului care-l suna din Canada, unde a ajuns, într-un final, chiar dacă iubitul lui tată l-a turnat la miliţie. Din dragoste?!?! Aiurea. “Lasă, că şi tu ai fost utecist” lansează, drept scuză, javra şmecheristă din el. Şi dacă nu sîntem convinşi cu cine avem de-a face, tot el ne lămureşte, prin replica dată aceluiaşi fiu plecat la timp: “Degeaba ai stat la puşcărie, dacă nu ţi-ai băgat minţile-n cap!”.  E de-nţeles de ce soţia Nina (Camelia Zorlescu face un rol remarcabil), de 8 ani de zile, refuză să aibă dialog c-un asemenea specimen. În loc să răspundă aberaţiilor lui, preferă să se uite la “Robingo”.

Portretul lui Ion I. Ion se completează şi prin alte scene care-l fac din ce în ce mai antipatic. Refuzul de-a-şi plăti datoriile la întreţinere e un comportament larg răspîndit în România contemporană (nu sărăcia era cauza, atenţie, ci nesimţirea), atitudinea faţă de furnizorul de căldură (cald, ne-cald, e vinovat că… costă bani), mimarea grijii pentru starea sănătatii soţiei (îi alină boala citindu-i… finalul cărţii ei preferate). În faţa “alesului” naţiei, care-i înfige medalia-n piept, servilismul lui Ion I. Ion atinge apogeul. Başca, e singurul care a simţit nevoia să vină la ceremonie cu… o şpagă (un set de tacîmuri), întregind portretul românului mituitor contemporan. Servilismul e o boală gravă care se ia.

Mircea Andreescu joacă perfect un administrator tipic blocurilor României contemporane, care aplică metode paşnice împotriva rău-platnicilor (bileţelele plasate la cutiile postale sînt haioase), dar servilismul pune stăpînire şi pe el. Cînd află că Ion I. Ion e invitat la ceremonia de la palatul “alesului”, brusc are ideea unei campanii prin care trece uriaşa datorie a rău-platnicului Ion I. Ion în contul… celorlalţi locatari. Mai mult chiar: la avizier, sub poza medaliatului, va fi înscris sloganul campaniei: “Vecine, nu uita să-ţi plăteşti întreţinerea!”. Cinism total. Chestia asta chiar e o copie fidelă a atitudinii statului faţă de rău-platnicii naţiei – mulţi şi de miliarde – , pentru care plătesc zilnic milioanele de fraieri ai României mioritice.

Totuşi, într-o societate în care falsul şi prostia sînt atotstăpînitoare, nu există chiar nici o şansă? Ba da. Ion I. Ion pierde medalia (nemeritată) pentru că stupida functionară scrisese greşit numele. Cel care merita, CU ADEVARAT, medalia se numea Ion J. Ion. Şi el chiar există, iar Radu Beligan are, în rolul  respectiv, un accent esenţial pentru înţelegerea filmului la adevărata lui valoare. Adevăratul erou, Ion J. Ion, a refuzat şi refuză orice contact cu organele statului român şi el ştie bine de ce. Pentru că acest stat şi ai lui reprezentanţi n-au înţeles nici la atîţia ani după ’89 ce înseamnă VALOARE în România, ce înseamnă RESPECT pentru adevăratele valori ale neamului şi pentru adevăraţii lui eroi. Iar o consecinţă tragică, în viitor, poate fi pierderea identităţii naţionale – Ion. I. Ion nu se poate-nţelege cu nepotul din Canada (fiul fiului său) pentru că acesta… nu vorbeşte româneşte.  Eroi de mucava, precum Ion I. Ion, sînt creaţiile unei societăţi bolnave mental şi sufleteşte. Şi, din cînd în cînd, împroaşcă cu venin, precum Ion I. Ion, în faţa lui Ion J. Ion, adevăratul erou: “Eşti un impostor care mi-a furat mie medalia mea!”.  

Cît de strîmbă poate fi o asemenea societate? Aparatul funcţionăresc este un copleşitor exemplu de incapacitate profesională şi generator de haos. Diversele puncte de reper ale organizării unei asemenea societăţi sînt la fel de afectate de molimă. Ion I. Ion ajunge, în încercările lui de edificare, să pună o întrebare simplă într-un loc autorizat – Asociaţia veteranilor de război: “Cine-a hotărît cum se acordă medalia?”, întrebare firească, în faza în care el căuta un firicel de drum în haosul generalizat. Răspunsul funcţionarei,  care nu vroia să greşească, a fost… un telefon la… şefu’: “Miki, eu nu mă descurc aici.” Răspunsul este emblematic pentru o societate în care fuga de răspundere şi absolvirea de răspundere sînt mai mult decît fireşti. Ele au fost apanajul societăţii comuniste – răspundere COLECTIVĂ pentru că totul e AL NOSTRU, nu? Nenorocirea societăţii româneşti contemporane e că acest mod de gîndire este extrem de vioi chiar şi după 26 de ani de la “zarva” din ’89.

Filmul lui Călin Peter Netzer (imaginea, foarte buna, este semnată de Liviu Marghidan) este una dintre cele mai mari reuşite ale cinematografiei româneşti de după ’89. Este una dintre parabolele remarcabile ale comunismului din România, ale cărui cucuvele încă mai cîntă pe tele-ecranele patriei. Am reţinut, la un moment dat, o secvenţă care ar putea fi considerată cheia filmului şi, implicit, a ADEVĂRULUI pe care-l trăieşte România de azi. Secvenţa începe la Asociaţia veteranilor de război, unde secretara şefului dezleagă un rebus. Definiţia pe care o citeşte este: “Licoarea adevărului”. Avea la dispoziţie 3 căsuţe, în care ea înscrie, după un scurt moment de gîndire: ZER.     

       

Leave a Reply

Caută

Calendar

Meteo

12/12/2017, 19:56
Senin
Senin
8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 70%
Vânt: 1 m/s V
Răsarit: 07:43
Apus: 16:36
Prognoza 12/12/2017
Zi
Înnourat
Înnourat
12°C
More forecast...
 

Meciuri celebre

EZ Search by Chessgames.com