Get Adobe Flash player

Sînt un pasionat al genului SF, indiferent de forma de manifestare – literatura şi filmul rămîn, totuşi, cele mai abordabile. Chiar dacă nu m-am  gîndit la o regulă, aş zice că-n categoria literaturii…  ecranizate, vizionarea a luat-o, de cele mai multe ori, înaintea lecturii. Pe fraţii Strugatsky i-am citit, de pildă, (la un interval relativ mic) după ce mă “desfătasem” cu atmosfera stranie din capodopera lui Tarkovsky. Strategiile de marketing contemporane au în vedere sincronizarea celor două manifestări… culturale: cartea se lansează simultan cu filmul, ceea ce, de multe ori, ne pune, de fapt, în faţa unui… scenariu dezvoltat. Mai mult sau mai puţin, dar nu vreau să teoretizez.

Recunosc că n-am avut habar de cartea lui Kazuo Ishiguro NEVER LET ME GO (Niciodata nu mă lăsa să plec). N-am ştiut nici că, în 1995, a primit titlul de Ofiţer Al Imperiului Britanic (Officer of the British Empire) pentru literatură, dupa ce, cu un an înainte, fusese în juriul  Festivalului de la Cannes. Mi-am amintit, însă, că romanul lui – The Remains Of The Day - a stat la baza scenariului unui film remarcabil al lui James Ivory, în care au  strălucit Anthony Hopkins şi Emma Thompson. De curînd, însă, am văzut un film tulburător turnat de regizorul Mark Romanek, pe un scenariu care a avut la bază cartea lui Kazuo Ishiguro. Filmul este definit ca o dramă-thriller s.f. Romanek nu-i o… stea a sefeului (One Hour Photo, producţia lui din 2002, e un film bine cotat, dar nu-i s.f.) şi curiozitatea mea a mai saltat cu cîteva procente bune. Şi a meritat!

Filmul este construit pe o temă de mare actualitate, chiar dacă porneşte de undeva, din deceniul al 8-lea al secolului şi mileniului trecute. Kathy H. (joacă impecabil Carey Mulligan) deschide şi închide “spectacolul vieţii” precum coperţile o carte. Între primul şi  ultimul cadru trec 28 de ani pe care cîteva destine îi traversează purtînd asupra lor o povară cu mult peste ceea ce a “împietrit” în mitologie destinul lui Sisif. Un avertisment plasat la începutul filmului ne aduce la cunoştinţă că: ştiinţa medicală a făcut un mare salt în 1952, doctorii ar putea să vindece bolile incurabile, iar, din 1967, speranţa de viaţă a depăşit 100 de ani. Aceste premise ar putea fi considerate motto-ul filmului. Oare am intrat în s.f. sau… Nici una dintre afirmaţii nu e fantezistă şi nici ceea ce urmează nu e s.f.

O şcoală internat – cum au existat şi există sumedenie în Anglia – cu copii de vîrstă între 6 şi 12 ani şi cîteva cadre… didactice, cu distincţia şi… scorţoşenia tradiţionale. Dar acesti elevi “sînt deosebiţi”! Ne-o spune directoarea Miss Emily, prin vocea actriţei Charlotte Rampling, al cărei profesionism este perfect. La un moment dat, intră-n scenă Miss Lucy, care ne pune puţin pe gînduri, prin întrebarile adresate elevilor. Şi bomba cade pe neaşteptate: într-o zi ploioasă, apăsătoare, Miss Lucy le spune elevilor scopul real pentru care ei se află acolo: să devină adulţi. Pare stupidă sau neclară afirmaţia, aşa că Miss Lucy detaliază un adevăr cutremurător: oricare om… devine ceva în viaţă, ceva ce visează, poate, din copilarie – şofer, aviator, inginer… Copiilor de la Hailsham le este închis acest drum, ei devin doar adulţi care vor servi ca donatori de organe, în 2, 3 sau, cel mai fericit caz, 4 reprize.

Această bombă tragică va aduce dupa sine expulzarea lui Miss Lucy din şcoală. A fost ca o rază timidă de soare anihilată de alunecarea rapida şi  imperturbabilă a norilor negri de furtună. Miss Lucy a sesizat, în scurtu-i răgaz în arealul Hailsham, înfiriparea unei timide relaţii între eroii tragediei care avea să urmeze. Kathy, Tommy (Andrew Garfield, nominalizat la Globul de Aur) si Ruth  (joacă Keira Knightley – o  nominalizată la Oscar, plină de nuanţe şi subtilităţi) sînt cele 3 destine a căror evoluţie, în următorii ani, fac din filmul lui Romanek un film memorabil.


Lumea contemporană este familiarizată cu termeni precum “bănci de organe”, donatori de organe“ sau “trafic cu organe”. Lumea imaginată de Ishiguro şi  Romanek poate fi s.f. sau la fel de reală ca staţia de metrou “Aurel Vlaicu”. Depinde în ce punct al axei te situezi. Ceea ce este interesant este modul în care filmul radiografiază cele 3 destine, în cazul cărora demersul către punctul final (inexorabil pentru noi toţi) are o traiectorie prestabilită. Şi, pînă la urmă, acest lucru “te consumă”, pentru că “în loc să privești spre viitor, privești spre trecut” (Kathy H.). E foarte tragică o asemenea perspectivă…

Numai că acest drum interferează cu ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, plămădindu-ne asemeni Lui: IUBIREA. Kathy e prima care simte fiorul iubirii şi “spectacolul vieţii” o scoate permanent la rampă, preponderent în cele 3 repere temporale care jaloneaza filmul: 1978, 1987, 1994. Ce folos, însă… Ruth, cea mai bună prietenă a ei, “taie cărţile” şi Kathy se dedică unui scop temporar: “îngrijitoare” – o îndeletnicire menită să facă mai uşoară trecerea “donatorilor” prin pustiul de cenuşă. N-am intenţia să vă povestesc filmul, ci doar să subliniez remarcabilul talent al lui Romanek de-a surprinde fotogramele acestui copleşitor sentiment care e IUBIREA, în sufletul şi-n trăirile personajelor tragice ale fimului.

Lumea din jurul lor pare avea un comportament normal. Ei AU ÎNVĂŢAT un asemenea comportament în timpul şcolii, pentru a nu părea nişte maşini. Oare la ce s-o fi gîndit Kathy cînd a spus, spre final, “îngrijitorii şi donatorii au reuşit atît de multe… Asta înseamnă că nu sîntem maşini.”? Mi-a fugit gîndul imediat la capodopera sefeului numită BLADE RUNNER – acolo chiar erau nişte MAŞINĂRII, perfecte, ce-i drept, dar care, la un moment dat, condamnate la pieire, se revoltă în virtutea dreptului la SUFLET (amintiţi-vă replica memorabilă a lui Rutger Hauer, sub ploaia torenţială). Kathy pare, mai degrabă, împăcată cu soarta – din “îngrijitoare”, îi vine rîndul să-şi împlinească “destinul”: va fi donatoare.

Şi tot aşa cum în viaţa cotidiană, firească (oare care-i mai s.f. decît alta?), IUBIREA are cel mai fidel aliat în SPERANŢĂ, tot aşa şi-n filmul lui Romanek tragicele lui personaje fac investigaţii… poliţiste pentru a da de urma unei misterioase persoane care, se spune, le poate semna AMÎNAREA: fatidica prezenţă pe masa chirurgicală se poate amîna cu cîţiva ani (cinic, nu?) doar pentru cei care au dovedit că… pot iubi. Cum se face asta? Prin analiza unor desene pe care “pacienţii” de la Hailsham le-au facut în decursul anilor şi care se păstrază în GALERIE, un  loc in care accesul este interzis neiniţiaţilor, ca-ntr-un altar. Spre finalul filmului, Kathy si Tommy, prizonieri ai SPERANŢEI nu pentru obţinerea “amînării” în sine, ci din dorinţa firească de-a se bucura, chiar şi-ntr-un tîrziu, de iubirea sinceră, curată şi-mpărtăşită, sînt puşi în faţa unui adevăr pe cît de crud, pe-atît de previzibil: n-a existat şi nu există AMÎNARE! Cea care joacă rolul “călăului” şi care rosteşte adevărul cu o linişte imperială este Miss Emily. Lămurind rostul GALERIEI, ea rosteşte şi cea mai cinică replică a filmului: “Ţineam Galeria pentru a vedea dacă aveţi vreun pic de suflet”.

Replica finală o are Kathy H. care, cu faţa către soarele ce sta s-apună, dă curs unui gînd chinuitor:  “Nu m-am putut lămuri dacă erau vieţile noastre atît de diferite de vieţile oamenilor salvaţi. Noi ne sfîrşim cu toţii. Dar poate nici unul dintre noi nu înţelege drama existenţei proprii şi nici nu simte că a trăit destul.”

Coperta “spectacolului vieţii” se poate închide.


P.S. Filmul a fost nominalizat și-a primit premii la mai multe festivaluri internaționale (2010 – 2011). Pentru detalii: http://www.imdb.com/title/tt1334260/awards

Leave a Reply

Caută

Calendar

Meteo

12/12/2017, 19:41
Senin
Senin
8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 70%
Vânt: 1 m/s V
Răsarit: 07:43
Apus: 16:36
Prognoza 12/12/2017
Zi
Înnourat
Înnourat
12°C
More forecast...
 

Meciuri celebre

EZ Search by Chessgames.com