Ţara-n care bolnavii umblă liberi pe străzi…

Ţara-n care bolnavii umblă liberi pe străzi…

 

Sînt convins că nu există cetăţean al acestei  ţări care să nu fi băgat de seamă, cel puţin o dată, o ciudăţenie – una dintre foarte multele – care individualizează România pe planeta Pămînt: bolnavi care umblă liberi pe străzi. Să fie limpede că nu mă refer la cei foarte mulţi dintre cei cu care ne intersectăm privirile în locuri publice şi care… n-au ajuns încă la doctor (aşa se spune: nu există oameni sănătoşi, ci oameni care n-au fost ÎNCĂ la medic) sau… îşi duc boala pe picioare. Ăştia sînt paşnici şi… fiecare-şi vede de viata lui.

Eu mă refer la acei oameni care sînt îmbrăcaţi în pijama, în picioare au nişte papuci (indiferent de anotimp!) şi circulă peste tot (inclusiv în mijloacele de transport în comun) – intră în magazine, fac cumpărături…  Frecvenţa întîlnirii de “gradul 3” este mai mare în preajma spitalelor. Întrebări fireşti, de genul “cum au  ieşit pe poartă?”, “cît de … bolnavi sînt aceşti bolnavi?”, “ce păzesc “managerii” spitalelor?” sînt inutile pentru că… s-au mai pus şi fenomenul persistă. Cred că străinii îsi fac des cruce (fiecare în religia lui) şi umplu disketele telefoanelor sau aparatelor de fotografiat cu “ciudaţenii ale planetei MADE IN ROMANIA”. E o chestie, nu? Dar toţi indivizii ăştia sînt aproape simpatici, au o nota exotică. De ce? Pentru că mai sînt şi alţi… bolnavi care umblă în libertate pe străzi şi care nu numai că nu sînt simpatici, ci sînt de-a dreptul siniştri. Vreau sa vorbesc acum despre acei bolnavi care sînt persoane publice, îşi expun, chiar cu mîndrie, simptomele bolii în mod public, iar noi, “cetatea”, îi suportăm şi le suportam efectele și, ce-i mai tragic, îi… sponsorizăm!!!. Ei circulă liberi pe cărările României şi chiar ale Europei.

Un astfel de exemplu este cel al unui foarte cunoscut palavramentar euro (să fie al cui l-a ales!) care a dat apă la moară jurnalicilor mioritici prin multiplele-i ieşiri “la rampă”, inclusiv pe salile tribunalelor sau de dincolo de gratiile de la Rahova. Probabil că numai într-o ţară originală ca România, dialogul pe care subiectul nostru l-a avut, acum ciţiva ani, cu un june lucrător la una dintre Antenele din Băneasa, a ramas doar un… divertisment, audibil şi acum pe You Tube. Conţinutul este categoric interzis minorilor şi persoanelor… gingaşe (cărora nu le-ar veni să creadă ce le-ar auzi urechile!!). În numai cîteva minute, respectivul “pacient” a descărcat în eter tone de organe, împărţite cu dărnicie tuturor şefilor şi patronului jurnalicului, iar acestuia cu prioritate.

Aţi auzit de vreun proces!?!? Al jurnalicului? Al vreunui patron sau şefuţ? Probabil că a functionat lehamitea devenită, deja, componentă genetică la români (veţi spune), în virtutea căreia se emite doar “Lasă-l, că nu-i în toate minţile…”. Spiritul ludic mă impinge la o reflecţie îndrazneaţă şi interesantă: da’ dacă le-a plăcut? Nu vreau să mă gîndesc la situaţia în care, în respectivul “dialog”, se răspundea cu aceeaşi monedă. Mi sa face scîrbă. Şi oricum, micuţul jurnalic înfunda puşcăria pe viată.

Revin în actualitate, pe aceeaşi temă. Un “leader” de partid extremist, recidivist într-ale manifestărilor verbale… “exotice” (dacă materialul era audio, aici puneam biiiiiiiip!) a vrut să ne mai convingă o dată că… n-a trecut pe la doctor. Oricum, e prea ocupat. Cică-i reprezintă pe unii care l-au votat în adunarea aia europeană, unde-şi mai face drum din cînd în cînd. Nu bag mîna-n foc că toţi ceilalţi parlamentari europeni sînt uşi de biserici, dar ei îsi fac cruce cînd îi vad (şi-i aud!) pe-ai noştri. Să revenim, c-a-nceput să se-nsereze… 

Respectivul “pacient” ocupa ilegal o clădire în care şi-ar fi aflat sediul partidul dumnealui, dar a mai generat şi-alte ilegalităţi pe-acolo (şi un munte de datorii!). Persoana e bună de clanţă şi ignoră cu nonşalanţă legile (alea-s pentru căţei), comportîndu-se ca atare: o hotărîre judecătorească DEFINTIVĂ, CU EXECUTARE SILITĂ e prilej de şou à la Mărcuţa. Urlete, spume la gură (există mai multe diagnostice pentru chestia asta), vocabular… bipabil (scuzaţi construcţia lingvistică), gesturi şi acţiuni cu iz de traducere în tribunal sau de cămaşă de forţă (dacă întră şi “Obregia” în joc). Circoteca e completată de jurnalicii nelipsiţi în asemenea situaţii (nu din asta trăiesc?).

Ceea ce mă calcă pe nervi e faptul că asemenea specimene umblă în libertate pe străzi şi pe culoarele euro-parlamentului. Ultima situaţie e strigătoare la cer întrucît, chiar dacă nu voi vota în viata mea asemenea “pacienţi”, sînt plătitor de impozite şi taxe şi o parte din banii mei contribuie la întreţinerea lor pe-acolo,  pe unde se plimbă. Asta nu pot s-o-nghit. Şi nici nu mă-ncălzeşte cu nimic zisa cu “naţia îşi are reprezentanţii pe care-i merită!”.

2 Responses to Ţara-n care bolnavii umblă liberi pe străzi…
  1. Cu parere de bine pentru cele citite si-un val – dinainte, stiu – de regret pentru circul asta care nu mai are de mult usi in Romania!

    • Vina pentru existeţa, in continuarea, a unor asemenea specimene, o poartă numai naţia. Ea le-a dat naştere. Iar niveul de toleranţă n-are nici o scuză. Românul s-a obişnuit să bage capu-n pămînt, iar specimenele pomenite trec cu bocancii peste el.


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3