ÎN TUNELUL TIMPULUI…

În tunelul timpului…

(prefaţã la volumul “De-a fir a păr… cu Geta Voinea”, Editura Curtea Veche, 2009)

Cînd Geta mi-a facut cunoscutã intenţia de-a scoate o carte, nu m-am mirat deloc. Poate… trebuia?! Hm, Geta nu-i… scriitoare (o sã spuneţi), ci… stilistã, maestrã a coafurilor de orice fel. Şi, totuşi, nu m-am mirat. Ca ziarist, am primit o informaţie de la “sursã”… şi-atît. Nu era  cazul s-o verific, aşa cum “scrie la carte”. Iar informaţia n-a venit singurã, ci însoţitã de-o intrebare: “Nu vrei sã-mi scrii şi tu cîteva vorbe? Ne cunoaştem de oarece vreme şi ştiu cã de la prieteni nu mã pot aştepta decît la vorbe… adevãrate” a zis Geta, trecîndu-şi mîna peste păru-i negru, pieptanat “neglijent”, dar… cu stil. Într-o fracțiune de secundã, timpul a zburat înapoi cu… X ani (cînd sînt peste 15, nu se mai pune), iar ceea ce-am re-vãzut m-a convins sã spun imediat: “Bine, Geta, îţi voi scrie cîteva vorbe, dar vor fi ca o filã de jurnal”. Geta a zîmbit, iar eu eram, deja, cu gîndul la drumul care m-aştepta, dar de care Geta n-avea habar.

 

 

Invitaţia ei a coincis cu hotãrîrea de-a pleca, pentru o zi, la Mînãstirea Brâncoveanu, de la Sîmbãta de Sus (o aruncãturã de bãţ de Fãgãraş), loc în care sufletul se simte mai rãsfãţat ca oriunde-n lume. Aşa se face cã, în momentul în care scriu aceste rînduri, prin ferestră, vãd soarele care pare sã fi deschis o adevãratã poartã galacticã de foc, printre trunchiurile bãtrînilor arţari din apropierea chiliei… Se aude toaca, semnal al chemãrii la slujba de vecernie, pe care l-am mai ascultat de nenumãrate ori, în pelerinajele prin ţarã, dar niciunde mai personalizat ca la Sîmbãta. Ţin minte cã, la un moment dat, am fost convins cã cel care bãtea toaca avea certe cunoştinţe muzicale, întrucît am recunoscut un pasaj întreg din “In A Gadda Da Vida”, piesã de referinţã a nu mai puţin celebrei trupe Iron Butterfly. Şi, fãrã nici cel mai mic efort, spiritul mînãstirii m-a condus exact în punctul temporal în care am cunoscut-o pe Geta. Se numea, deja, Voinea şi era soţia unui bãiat extrem de talentat – Sorin Voinea. El era bun prieten cu Mihai Pocorschi (pe care eu îl consider cel mai bun muzician dintre… electronişti). Mihai si Doina Pocorschi îmi erau vecini si-am devenit buni prieteni, mai ales cã Mihai a cuplat la ideile mele mai puţin… conforme cu “iepoca” şi, împreuna, am creat, la TVR, lucruri cu care mã mîndresc şi astãzi. În acest context, Geta Voinea a apãrut ca… un înger salvator al imaginii mele. Pãrul lung şi mustaţa erau, deja, puncte de reper pentru cei care constituiau audienţa de bazã a Video Magazinelor pe care le realizam şi prezentam în direct. Cîteva corecţii estetice au înlãturat ochelarii, mustaţa, dar ce facem cu… restul? Mihai a fost cu ideea de-a mã lasa pe mîna Getei (de unde sã ştiu eu de ce minuni erau capabile mîinile Getei?!).  În “tunelul timpului”, Geta Voinea “strãlucea”, la momentul respectiv, într-un salon modest de la capãtul lui Baba Novac. Recunosc că drumurile mã purtau destul de des pe-acolo (imaginea conteazã atunci cînd te respecţi), dar, de fiecare datã, osteneala drumului (chiar dacã veneam cu maşina) îmi era compensatã de-un zîmbet cald si sincer. Acolo am cunoscut-o pe Geta şi, oricît de vizionar mã consider, în general, eram departe de-a întrevedea viitorul fulminant al Getei Voinea.

… Slujba e în plinã desfãşurare. Sunetul bine amplificat în difuzoare mã face pãrtaş la atmosfera din sfînta bisericã a Brâncovenilor şi mã ajutã în “developarea” altor secvenţe din “tunelul timpului”…

Urmãtoarea fotogramã conţine o schimbare… majorã de decor. Geta a fost cooptatã în echipa unui nume, la momentul respectiv, în galeria “hair-style” din România: COSTEL (Ilie Constantin). Acest cochet salon din piaţa Palatului, botezat BLONDI, a creat “cadrul scenografic” pentru un alt “tablou”, plin de culoare şi evenimente, din evoluţia Getei Voinea. Pe-aici s-au perindat multe feţe simandicoase ale vremii, cu care mai dãdeam ochii, din cînd în cînd, chiar in emisiunile mele. Cert e cã Geta acumula tot mai multe bile albe. În ceea ce mã priveşte, aveam senzaţia cã Geta se joacã, pur şi simplu, cu pãrul meu! N-au existat douã coafuri identice niciodatã. Şi, de fiecare datã, Geta avea grijã sã mã avertizeze: “Azi încercãm altceva… Cred cã te-avantajeazã mai mult linia asta decît ce-ai avut pînã acum.” Încercam un timid “Da, dar…”. Replica era mai scurtã decît tãietura foarfecii: “E bine cum zic eu!” Jocul ãsta al Getei cu pãrul meu mi-a adus – o recunosc cu pãlãria jos – foarte multe aprecieri ale celor din jur şi cea mai mãgulitoare a fost întotdeauna “De cîte ori te tunzi, întinereşti cu cel puţin 10 ani!”. Uluitoare pentru mine a fost ambiţia cu care Geta s-a strãduit, în “sedinţele stilistice” de la Blondi, sã mã convingã de binefacerile intrãrii în “circuitul” Oriflame (pãcat pentru Geta – m-am dovedit o nucã tare, imposibil de convins). Ãsta a fost unul dintre capitolele forte ale carierei Getei Voinea, ale cãror “subcapitole” le-am cunoscut încetul cu-ncetul. Am descoperit, astfel, cã Geta este un excelent comis voiajor, în momentul în care TREBUIE şi reuşeşte sã convingã un eschimos sã achiziţioneze o combinã frigorificã cu douã uşi şi microuzinã pentru cuburi de gheaţã. Dezinteresul meu pentru “afacerea” Oriflame n-a dezarmat-o pe Geta care şi-a reluat demonstraţia la fiecare întîlnire. Calitãţile ei oratorice au dat, însã, roade. A urcat toate treptele “sistemului”, dar…


În jurnalul meu ad-hoc trebuie sã introduc un nou personaj. Un bãiat bine fãcut (manechin, ce mai…) şi bine dotat neuronal: Lulu. Întîlnirea celor doi a însemnat un excelent punctaj financiar (personal, dar şi pentru firmã). Visul Getei s-a concretizat în fondarea, de cãtre cei doi, a GETT’S HAIR STUDIO – un brand care, pentru populaţia femininã a Capitalei, a reprezentat un adevãrat eveniment, iar pentru bãrbaţi, argumentul suprem cã româncele sînt, într-adevãr,…frumoase! Pe Geta am considerat-o, firesc, un prieten apropiat şi, la fel de firesc, m-am bucurat pentru fiecare foc de artificii lansat în înaltul cerului, marcînd o reuşitã-n viaţã. I-am admirat permanent perseverenţa şi încrederea în sine. Apariţia unui salon propriu, dotat cu toate utilitãţile, i-a dat posibilitatea Getei sã se dezlãnţuie, pur şi simplu!… S-a înmulţit numãrul persoanele publice (am reticenţe majore în folosirea termenului “vedete”, în România) care au intrat în baza de date a Gett’s Hair Studio, iar apariţiile Getei pe genericele diverselor evenimente mondene şi formate de televiziune au devenit un fapt comun şi firesc. În decursul anilor, între douã tăieturi rapide, trecîndu-şi mîna prin pãrul meu (bine sfãtuit “stilistic”, dar hotãrît sã mã pãrãseascã iremediabil, cu trecerea timpului), Geta  îmi mai strecoarã cîte-un eveniment din viata-i agitatã: ea şi Lulu se despart de Oriflame, ea se desparte de Lulu, ea gîndeşte la înfiinţarea unei academii a “stilisticii capilare”… Veştile bune mi-au fost aduse la cunoştinţã întotdeauna într-un mod mai… parcimonios, parcã sã le sporeascã efectul pozitiv. Uneori, mesajul verbal a lipsit, cel vizual spunînd totul. Aşa am bãgat de seamã modificarea in-door-ului de pe Londra 43 – în sfîrşit, apãruse noul brand GETA VOINEA SALON (un apãsat punct pe “i”), care s-a vrut un prim pas pe calea visatei academii… Cînd Geta îmi spunea cã i-a mai venit o idee, de fapt înşira cel puţin vreo 3-4… La un moment dat, am ciulit urechile mult mai atent: Geta a primit propunerea de-a modera un show de televiziune, cu punerea în valoare a secretelor artei care-a fãcut-o celebrã.

Dupã ce cochetase c-o ofertã de la un post de radio, mi-am dat seama cã venise momentul ca Geta sã încerce o experienţã care-i mai învingea nişte temeri, pe de-o parte, iar pe de altã parte, o arãta publicului într-o posturã ineditã. Se jucase destul cu pãrul meu, era momentul sã-şi punã-n valoare spiritul ludic, iar publicul sã descopere o femeie maturã, plinã de talent şi imaginaţie, animatã de-un altruism nebãnuit (în secolul ãsta cam grãbit), care stãpîneşte, în egalã mãsurã, ştiinţa transmiterii informaţiei (unii dintre stiliştii noştri… recunoscuţi s-au format la “şcoala” Getei), arta mînuirii imaginarului pentru obţinerea unor efecte stilistice surprinzãtoare şi capacitatea de-a genera afectivitatea de care oricare mamã are nevoie, în relaţia cu puiul ei. Pînã în acest moment, Geta acumulase suficient capital, care, de ce nu, putea stîrni invidia oricãrei femei doritoare de succes în viaţã: cel mai bun hairdresser din România, cel mai bun hairstylist din România, “Woman Of The Year” pentru excelenţa sa în activitatea  profesionalã şi premiul de excelenţã în coafurã, acordat de Pantene Beauty Awards, locul 39 in Top 50 femei de succes în România (Capital, 2004). Poate au mai fost şi altele de care n-am avut eu habar… Geta a ieşit pe “sticlã” şi audienţa postului respectiv a “sãrit” cu vioiciune la o cotã superioarã… Încã o reuşitã, s-ar putea spune. Sã nu ne grãbim. Timpul o va confirma…

… Poarta stelarã spre cuptoarele de foc ale soarelui s-a închis. Înserarea pune stãpînire pe obştea monahalã de la Sîmbãta. Slujba de vecernie a luat sfîrşit şi o pace sfinţitã, binefãcãtoare se cuibãreşte în preajma mea. Acum îmi dau seama cît de mult m-a ajutat, în refacerea sinapselor timpului, susurul pîrîiaşului care curge pe sub fereastra chiliei şi care pare sã nu oboseascã niciodatã. Precum timpul…

Doru Dumitrescu

17 mai 2009
Sîmbãta de Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3