Atenţie, cad proşti!…

Atenţie, cad proşti!…

Va făceam, cu oarece timp în urmă, o mărturisire: eu TREBUIE să mă uit la televizor, fiind o obligaţie profesională. Dumneavoastră n-aveţi asemenea obligaţii, iar eu îmi permiteam să vă dau un sfat: nu vă uitaţi la televizor. Şi totuşi… În virtutea liberului arbitru, care acţionează pînă-n cele mai înalte sfere (Dumnezeu ne dă această şansă!),  am convingerea că tot ce vă voi spune în continuare (ca o consecinţă a privitului la televizor) nu vă este necunoscut, străin sau, în limbajul anglostupid contemporan, nu-i un “new entry”.  Eu spun, adică scriu, dumneavoastră citiţi (eventual) şi prostia marchează, în continuare, puncte importante în  competiţia cu încălzirea globală şi conflictele religioase. De unde şi pînă unde?! Prostia e aici şi-acum şi nici gînd să dispară, în timp ce alte probleme “de actualitate” au nevoie de demonstraţii, argumente, studii şi… cît mai puţini proşti.

Cu excepţia televiziunii publice (care o face numai între programe), toate celelalte posturi vă “taie” televizionarea, cu o frecvenţă care variază mai ceva ca ciclul la viermii de mătase, prin insertarea unor “calupuri” (ca alea de săpun şi brînză!) de PU-BLI-CI-TA-TE. Sigur, acolo sînt banii de salarii, investiţii, programe etîcî şi etîcî. Batalia pentru publicitate e cruntă şi cu multe bîte peste ţurloaie sau sub centură. Cică aşa sînt afacerile… Dacă înlocuim “afaceri” cu “bişniţe”, adică ceea ce se practică prin RO, e normal. Deci, publicitatea există pentru că… trebuie să fie. Unii se bucură de existenţa ei (alţii decît cei care-şi umflă conturile):  mai trag o bere, un vin, un whisky, mai fac un pipi, mai dau un telefon, mai consumă iepureşte o intimitate… Şi scapă de calvarul vizionării a tot felul de imbecilităţi care fac obiectul vorbelor de faţă.

Din capu’ locului, ar trebui să fac o distincţie între producţiile locale şi cele importate. Am rămas cu acest reflex din vremea în care savuram seriile de clipuri tematice publicitare externe, pe parcursul unei întregi nopţi a “devoratorilor de publicitate”. Era o vreme a profesioniştilor pe toate planurile… Fugit irreparabile tempus. Adică, s-au dus toate-n {bip}. În momentul de faţă, ea, distincţia, nu prea mai există şi asta din simplul motiv că tot ceea ce se difuzează pe televizoarele din RO n-ai să vezi pe televizoarele din tările ADEVĂRATE.

Existenţa “multinaţionalelor” amestecă interesele şi pare să şteargă această diferenţiere. Nu e chiar aşa. Spaţiul mioritic e considerat, în continuare, fără doar şi poate, un spaţiu “lumea a 3-a”, indiferent de apartenenţa noastră la chestia aia organizată la nivel european, şi selecţia… calităţii ţine cont de depărtarea de… civilizaţie. Deci, cam toate sînt o apă şi-un… noroi. Clipurile realizate loco sînt relativ puţine, în raport cu cele externe “transformate” printr-un simplu si, uneori, penibil postsincron, plus elemente grafice pe înţelesul românilor (ăia încăpăţînaţi care nu vor să mănînce iepuri, adică romgleză).  Mai există şi cîteva clipuri “externe” întru-totul (ne-postsincronizate), “scăpate” pe cîteva canale externe autohtonizate pe cablu şi care nu fac obiectul acestor consideraţii. Ca toate excepţiile.

Dintre clipurile locale, creaţii ale unor galactici “Creative Directors” (aşa-şi zic ei), călcător pe nervii sistemului de specialitate e unul în care o actriţă contemporană mîrîie după ce gustă dintr-o cafea. Urmează o atitudine dramatică precum în tragediile lui Racine, încheiată cu un rînjet de te trec fiori. Nu ştiu ce caută respectiva actriţă în situaţia respectivă, care trebuia să fie generatoare de plăcere şi stare pozitivă. Totul e dramatizat excesiv şi stupid, iar rînjetul final e sinistru. Niciodată nu voi cumpăra această cafea.

Într-o situaţie cel putin nefericită a fost pus şi actorul R. Beligan, a cărui voce, parcă “de dincolo”, se lipeşte de produsul promovat ca apa de gîscă. Pentru faptul că MAESTRUL a împlinit nişte ani şi nu se ştie dacă Ăl Bătrîn nu i-a ridicat, cumva, semnalul, nişte nimeni publicitari l-au  implicat în această penibilă prestaţie (exclud categoric ipoteza că Beligan n-are bani). Stupidă idee. Nu voi bea niciodată acea bere.

Nefericită (ca să nu folosesc cuvinte contondente) mi se pare şi folosirea unei cîntăreţe pentru promovarea unui produs care are, în punctul de origine, o femeie… adevărată. Şi o mare valoare internaţională: Ana Aslan. “Coco Channel” – marcă recunoscută pe toate meridianele planetei – n-a avut nevoie niciodată de vreo (altă) figură feminină pentru susţinere… publicitară.  Sigur, o să spuneţi, mononeuronalii contemporani habar n-au cine-i Ana Aslan sau în ce echipă joacă. Dar cîntăreaţa zîmbăreaţă a frînt inimi nenumărate şi are… imagine. N-am de gînd să deschid acum subiectul RESPECTULUI, în general, în România, şi a respectului pentru valorile neamului, în special. Am convingerea, însă, că vînzările respectivului produs nu vor creşte nici măcar cu UN BAN!

Un lucru este cert: piticii creatori de clipuri de oriunde ştiu un adevăr pe care-l folosesc nu abuziv, ci aproape EXCLUSIV! Adevărul e următorul: animalele şi copiii vînd orice clip! Prin urmare, copiii şi animalele sînt prezenţe cvasinelipsite din clipurile difuzate în RO, indiferent de produsul pentru care se face reclamă: detergenţi, mîncare pentru cîini şi pisici, bănci, produse casnice, mîncare pentru oameni, hîrtie igienică, medicamente sau maşini. Că locul lor e justificat sau nu, depăşeşte puterea de discernămînt a căpuţelor de ghips… creatoare.

Unul dintre cele mai stupide şi cu o difuzare de-a dreptul hiperagresivă e clipul în care o fetiţă şi-un dulău blănos “se joacă” pentru promovarea unei mîncări canine. Copila îmbrăţişează şi mîngîie cîinele mai ceva ca pe-un frate. Vorba lui Mircea Crişan: “Ce ştie ea… Copil!”. Da, doar că părinţii care-au lăsat-o să facă ce-a făcut şi imbecilii “creativi”  n-au,  în cultura lor generală, informaţia despre cîteva boli neiertătoare pe care ţi le poate transmite “prietenul cel mai bun al omului”, fără nici un fel de rea intenţie. Vă amintesc doar Toxocara canis, căreia i-a cazut victimă şi o cunostinţă apropiată, care nu s-a vindecat nici după 3 ani de chin. Cretinismul clipului e total, avînd în vedere că el trebuie să ne convingă de calitatea mîncării dulăului prin… calitatea dejectiilor sale.

Bieţii copii sînt chinuiţi şi-n alte producţii supergalactice, care le pun sănătatea în pericol. Aşa se-ntîmplă într-un alt clip difuzat frenetic, în care supa nu mai e supă dacă nu-i produsă din concentratul de prafuri purtînd o marcă… recunoscută. Pentru că, vedeţi dumneavoastră,  în ele – în prafuri – stă tot secretul. Al gustului, evident. Poate că bieţii copii chiar n-au mîncat niciodată o supă ADEVĂRATĂ făcută din legume ADEVĂRATE (şi mamele ADEVĂRATE sînt pe cale de dispariţie) şi rămîn cu impresia că acele chimicale sînt cele… “adevărate”, mai ales că respectivele nenorociri la pachet dau şi dependenţă (nu trebuie să mă credeţi pe cuvînt – nea Google are toate informaţiile,  trebuie doar să-l întrebaţi). După două-trei duble la filmarea clipului respectiv, copiii ar fi trebuit duşi urgent la o cură de dezintoxicare.

În aceeaşi serie a “creativităţii” stupide se include şi clipul în care un individ este “bombardat” de consoartă cu nişte role de hîrtie igienică. Clipul e din seria “postsincronizatelor”, destinate “lumii a 3-a”. Într-un limbaj plin de quiproquouri, voice-off-ul lansează replici precum “e prea tare” sau “e prea moale” pe care ar trebui să le relaţionezi cu calitatea hîrtiei care-i lasă dîre-n cap. Clipul e de-a dreptul scabros, deşi se doreşte… comic. E doar ridicol şi, în nici un caz, nu convinge la cumpărarea respectivei hîrtii de şters undeva.

În tot acest univers al rebuturilor publicitare, am remarcat, cu ani în urmă, ca românii au, totuşi, umor. E o convingere pe care am afirmat-o în mod repetat, numai că dovezile se împuţinează de la o zi la alta. Sînt sigur că vă amintiţi de clipul filmat în ambianța unei puşcării, în care, acum cîţiva ani, eram asiguraţi că “sînt trageri şi săptămîna viitoare”. Evident, era vorba de “tragerile Loteriei române”, iar clipul era inteligent şi cu mult umor. Era un clip realizat integral in RO, competitiv cu oricare clip internaţional profesionist. De altfel, umorul TREBUIE să fie un “ingredient” obligatoriu în conceperea unui clip publicitar – reacţia publicului în acele “nopţi ale devoratorilor de publicitate” este cel mai bun argument. În plus, clipurile ADEVĂRATE îşi trăiesc viaţa independent de creator sau difuzor – toţi primim în mail mesaje pseudospam menite să ne descreţească frunţile, multe dintre aceste mesaje fiind clipuri publicitare de excepţie, mici bijuterii de umor.

În final, testez memoria multora dintre dumneavoastră. Prin anii ’70,  a fost difuzat la TVR un clip extrem de dinamic şi plin de suspans, care era, mai degrabă, un moment de divertisment. Un bucătar era răpit de nişte fete bine clădite, în costume de “răzbunătoare” (vezi serialul, care, atunci, era în difuzare) şi sechestrat într-un frigider, pînă cînd va dezvălui secretul preparatelor lui. Concluzia se exprima… pe note: “Nu-i nici un secret! E margarina MARGA!… I-DE-AL”. Îmi făcea plăcere să revăd clipul, de fiecare dată (chiar dacă după margarină nu m-am dat în vînt niciodată, dimpotriva!).

Această reuşită românească a fost precedată de o alta, şi mai umoristică: clipul arăta un omuleţ care traversa deşertul. La un moment dat, a întîlnit un panou pe care scria mare “ATENŢIE! CAD PIETRE!” Omuleţul a privit în toate direcţiile şi-apoi a izbucnit într-un rîs în cascade, cu gura pînă la urechi. În secunda următoare, din cer, un ditamai bolovanul i-a căzut la picioare. Tipul a leşinat. Pe ecran, a apărut înscrisul: “Nu se ştie niciodată! Asiguraţi-vă la… ADAS”. 😆 😆 😆

P.S. Într-o ţară în care prostia e, uneori, legiferată, este de mirare cum din această ternă cenuşă ies la lumină diamante. E cazul româncei CRINA “Coco” POPESCU, adolescenta care, la 15 ani, a reuşit performanţa de-a fi cea mai tînără alpinistă care a escaladat cele mai înalte vîrfuri de pe planetă. Mai are de adăugat în palmares doar pe cel mai înalt: EVEREST! Nu am cunostinţă de vreo firmă de publicitate sau de-un  “brand” care, în virtutea unei inteligente strategii de marketing, ar fi abordat-o pe Crina pentru o colaborare, în care imaginea formidabilă a adolescentei să susţină produsul brand-ului. Şi dacă a venit vorba de imagine, ce blam mai mare pentru turismul românesc şi-ale lui stupide frunzuliţe decît ignorarea obtuză a unor asemenea valori umane de “BRAND”, recunoscute de-o întreagă planetă?

4 Responses to Atenţie, cad proşti!…
  1. Iar in ultimii 2 ani, pare-se ca e si mai cronica afectiunea din publicitate.. La capitolul “asa nu!”, ca tot ati scris despre lucrurile la care expunem copiii, pe primul loc revine problema McDonald’s -ului – despre care am mai amintit. Si parintii sunt singurii vinovati! Un program de reeducare a parintilor ar fi o mare reusita – cu o strategie si campanie de publicitate pe masura (ca tot suntem la subiectul acesta…). Sau un ghid de alimentatie sanatoasa – redescoperire a traditiei romanesti – amintind si de valori. Iata ca idei sunt, al naibii de chinuitoare pana nu pot lua forma fizica…! ;))

  2. Sunt din categoria celor care fac orice altceva in timpul reclamelor decat sa se uite la tembelizor. Din fericire, am descoperit cu ani in urma ca toate televiziunile vand acelasi timp de reclama si mi-am dat seama ca nici nu mai conteaza ce emisiune urmaresti (ca tot uiti pana se termina timpul afectat reclamei)! Ai dreptate, copiii si animalele sunt elemente de baza intr-o reclama ce se doreste de succes – e unul din conceptele promovate de taticu ogylvi. Si totusi nu sunt de acord cu tine, se vede ca nu ai caine de apartament! Iti dai seama cum ar fi sa aiba niscaiva probleme diareice, saracul caine!! Mesajul reclamei e foarte real: ce manaci asta..bip bip.. dar iti spun eu, nu vrei un bip bip moale prin casa!

  3. Sa stii ca si prin alte parti se poarta! Se dau niste orori (pe bani multi), dar numai dupa miezul noptii. Eu cred ca le e rusine sa dea asa ceva ziua. Ma pricep, ca m-am ocupat ceva timp cu asa ceva. Am vazut o reclama cu doi tipi la pescuit. Unul prindea, celalalt ioc, dar tragea cu ochiul. Cel care prindea, baga blinkerul intr-o ceasca cu cafea Nabob. Superb!

    • Deja, ai dat un raspuns la o-ntrebare ne-pusă. Acolo de unde vorbeşti, există reacţia publicului (de care gunoaiele se tem din pricina consecinţelor LEGALE!), în virtutea căreia programarea unor rebuturi (pe alte tarife!!) se face precum filmele porno. Societatea civilă reacţionează prompt la ieşirile din normele bunului simţ şi ale legilor, în general. În RO, se consideră că totul e permis pentru că… nimeni nu are nici un fel de reacţie. Ca nişte drogaţi în ultima fază! O fi din genom??!?!?!?


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3