Get Adobe Flash player

 

Oul LUMINĂ

 Înghesuială mare la OSCAR, ca de-obicei. Anul ăsta, pare să fie o recoltă bogată, care exclude, cel puțin teoretic, alegerea cîștigătorului pe criterii… de orice natură, în afară de CALITATE ARTISTICĂ. Mă feresc de concretizări pentru că n-am chef de stupide confruntări cu tot felul de adunături… “antidiscriminare” (de fapt, o fetidă manevră de impunere a perversului concept politically correctness, ajuns, peste ocean, la aberații greu de imaginat, dar ai cărui “spori” fatidici au migrat și pe plaiul mioritic – detalii, poate, în alt articol). Așadar, în scurt timp, vom afla că, în 2018, marele premiu al competiției “merge la…”. La cimitir!?!? Sau la benzinărie?!?! Exprimarea e cel puțin stupidă, avînd în vedere că-i vorba de-un CÎȘTIGĂTOR, în urma unui amplu proces de VOTARE, care pune în balanță diverse criterii artistice – chestia cu “merge la…” duce clar cu gîndul că respectivul premiu se “atribuie” cuiva… “cu dedicație”, ceea ce… nu-i chiar greșit, ținînd cont de criteriile obscure ale “atribuirii”, pe la diverse ediții OSCAR. Atenție, maimuțele europene – inclusiv mioritice – au preluat imitativ imediat supida formulă! Încercați să transpuneți modul aiurea de exprimare modificînd enunțul “Cîștigătorul cursei de 100 m plat este…”, care vine în finalul unei COMPETIȚII, cu COMPETITORI, un JURIU și CRITERII DE APRECIERE: aici, unul singur – timpul. Sau desemnarea președintelui țării, unde există CANDIDAȚI, iar în urma VOTULUI cetățenilor, după numărarea voturilor, formula stupidă de anunț ar fi: “Funcția de președinte al țării merge la…”. Deci, formula consacrată “and the WINNER is / și CÎȘTIGĂTORUL este…” a fost și rămîne cea mai firească din toate punctele de vedere. Dar așa-i cînd cineva ține mortiș să se bage-n seamă și începe cu băgatu’ degetului în… altă parte. Iar rinocerii bat din palme!…


După ce-am văzut THE SHAPE OF WATER (Forma din apă) – regia: Gillermo del Toro, scenariul: Gillermo del Toro și Vanessa Taylor –, am fost foarte convins că… merită să mai adaug un gînd luminos la ultima minunație a lui del Toro. Pentru că este un film minunat, numai bun de bălăcărit de căutătorii de pete-n smîntîna BIO. Am devorat, în copilărie, OMUL AMFIBIE al sovieticului Beleaev, scris în 1927, și-ajuns abia în 1962 în librăriile dîmbovițene. Despre ecranizări, nu mai vorbesc. Iar “Frumoasa și bestia” are, deja, alura unui “format” de televiziune. Este cel puțin stupid să arunci cu noroiul plagiatului pe imaginea unui profesionist care și-a dovedit potența creativă în repetate rînduri. El laberinto del fauno (2006) i-a adus un premiu BAFTA, în 2007, și multe alte premii supreme, pe la alte festivaluri de profil. Crimson Peak (2015) și The Hobbit: The Battle of the Five Armies (2014) însumează alte nominalizări la festivaluri prestigioase, în contul lui del Toro. Mai sînt și altele, dar nu mă erijez în avocatul lui. Poate că el chiar n-a citit Beleaev sau n-a văzut superproducția hollywood-iană de pantomimă casnică invocată, care să fi generat mișcarea condamnabilă a plagiatului. În fond, Voltaire zîmbește, din necuprinsul Univers, și repetă, pentru cei neștiutori, că “les grands (beaux) esprits se rencontrent”. Iar inteligența lui del Toro nu prea poate fi pusă la-ndoială.

 Plasarea subiectului în anii ’60 ai mileniului trecut îi dă posibilitatea de-a manevra personajele în conformitate cu parametrii timpului respectiv (puteri și superputeri, uneltele Războiului Rece – spioni, caractere umane nealterate de “binefacerile” tehnologiei actuale), în care elementul SeFe pare-a fi… ”de-acolo”. În această atmosferă, creatura “tîrîtă”, cu “mari sacrificii”, de prin America de Sud, de către Strickland (admirabil jocul lui Michael Shannon, nominalizat la OSCAR – interpretare, de două ori: 2009 (Revolutionary Road) și 2017 (Nocturnal Animals)) e considerată de el un “afront”, adică ceva “jignitor”. În nemernicia lui, Strickland pare un tip inteligent (știe oarece mitologie… aplicată), dar educațional e undeva, la limita superioară a mîrlăniei potentatului. Foarte asemănător unor specimene politruce contemporane din spațiul mioritic… În gîndirea lui, ușor nazistă, se consideră imaginea lui Dumnezeu pe Pămînt, imagine mult mai plauzibilă (în concepția lui) decît întruchiparea Zeldei (femeie de culoare). El e (oficial)… șeful pazei unui laborator de cercetări spațiale guvernamental! Urinează, cu mîndrie nonșalantă, de față cu femeile responsabile de curățenie în closet și se spală pe mîini înainte, nu după, explicînd doct că “un om îsi spalã mîinile sau înainte, sau dupã ce-și face nevoile. Asta spune multe despre un bãrbat. Dacã o face de ambele ori, indicã slãbiciune de caracter”. Relația extrem de agresivă cu creatura din apă transcende incapacitatea depășirii unui prag de întelegere și comunicare, care-l determină să adopte poziția olteanului care vede, în premieră, o girafă: “așa ceva nu există!”. Mai tranșant spus, NU TREBUIE să existe! Evident, altele sînt motivele decît “filozofia” olteanului, dar nu intru în detalii.

Metafora lui del Toro e mult mai profundă, raportată la descifrarea rostului personajului amfibiu, în destinul Elisei. Pare să fie dintr-o altă lume a Universului, la fel de bine cum ar putea fi un supraviețuitor unic al unei specii pămîntene dispărute. E-adevărat că Luis Sequeira (nominalizat la OSCAR pentru creația costumelor) ne-a lasat libertatea de-a aprecia pe care dintre ipoteze o acceptăm. Doug Jones (forma amfibie) n-are un rol complicat, dar relația lui cu Elisa și cu Strickland ajută la completarea “fișei” celorlalte personaje esențiale în scenariu.


Personajul-cheie îl reprezintă Elisa Esposito, femeie tînară, dar cu handicapul vorbirii, c-o existență cenușie, supusă  stereotipiei comportamentale pînă și-n actul
zilnic de masturbare, care se face contratimp! Totul pare robotizat, inclusiv pregătirea, zilnic, a unei gustări pentru vecinul său, un tomnatic pictor talentat, dar ratat. Richard Jenkins (Giles) joacă perfect rolul unui om cu un nivel cultural ridicat, dar învins de viață. “Colorează” viața Elisei și-i va fi de mare ajutor, cînd încrederea reciprocă va fi pusă la-ncercare. Între secvențele care punctează viața monotonă a Elisei este și ruperea diurnă a filei de calendar. Pe dosul uneia dintre file, citim “gîndul zilei”, împreuna cu Elisa: “Viața este asemenea unui rîu care curge din trecut”. Click! Heraclit, Khrishnamurti și… să căscăm bine ochii că del Toro n-a pus aiurea detaliul ăsta în scenariu! Voi reveni cu un contrapunct al maestrului mexican. Modesta Elisa are multe momente de candoare, unul dintre ele fiind cel în care, privind la televizor un film muzical, își determină vecinul să schițeze, pe ritmul din film, cîteva mișcări din picioare. Scurt, candid și la obiect, dar ăsta e, cică, unul dintre momentele… “plagiate”!


 Nominalizată la OSCAR și GLOBUL DE AUR, în 2014, pentru interpretarea unui rol secundar, Sally Hawkins reușește extraordinara performanță de-a-și transfoma personajul într-o femeie mult mai atrăgătoare decît o Miss Universe. Atrăgătoare prin summum-ul calităților pe care oricare femeie le primește de la Creator, dar pe care ea chiar și le expune cu profesionism premiabil. Înfătișarea fizică e ultima care contează! Multe femei habar n-au de această formidabilă forță pe care del Toro o pune-n valoare prin jocul plin de nuanțe și subtilități al lui Sally Hawkins. Handicapul verbal pare a fi, în conceptul filmului, un avantaj în argumentarea celor de mai sus și nu un neajuns fizic. Nu-i deloc întîmplător că prima întîlnire cu “monstrul” este marcată de-un gest plin de semnificații: ii oferă un ou fiert. Din care ea a mușcat prima! El, dupa o reacție mai mult sau mai puțin previzibilă, dar care pe ea n-o înspăimîntă, ia oul și se cufundă în adîncul temniței. Legătura s-a creat! Restul, e fantezie regizorală.

Există un moment, în film, în care Elisa dezvăluie, într-un dialog abrupt cu Giles, premisele comunicării mai mult decît firești cu “forma din apă”: “Ce sînt eu? Îmi mișc gura. Ca el. Nu scot nici un sunet. Ca el. Ce înseamnã cã sînt? Tot ce sînt. Tot ce-am fost vreodatã. Felul în care se uitã la mine… Nu stie ce nu am. Sau felul în care sînt incompletã. El mã vede cum sînt, asa cum sînt. De fiecare datã, în fiecare zi.” Exista un element care leagă toate aceste emanții ale gîndirii, exprimate într-un mod netradițional: aceeași frecvența de rezonanță. Cele două suflete, de fapt, ne spune tandru del Toro, s-au regăsit. Lupta ei pentru salvarea “lui” e dovada fizică a luptei pentru refacerea ÎNTREGULUI primordial. Ei sînt același suflet, iar del Toro strecoară cheia, undeva, în primul pătrar al filmului, cînd Elisa răspunde la întrebările șefului pazei. Elisa este orfană (Esposito înseamnă “orfan”) și a fost găsită în albia rîului. Are niște urme, ca niște zgîrieturi, pe gît. Strickland presupune ca pe-acolo i-au fost extirpate corzile vocale. “Lumea e plină de rele” conchide el.  De fapt, del Toro ne dă cheia filmului pe care o vom descifra în final, cînd Elisa își urmează destinul, alături de “forma din apă”, care-i este PERECHE. “Zgîrieturile” sînt branhii inactive care devin funcționale cînd… sosește momentul! Aici a vrut s-ajungă del Toro și-a reușit un film splendid de căutare a perechii, de-a lungul unei vieți, întîmplare care poate sau nu să fie încununată de succes. Filozofia filmului e, de fapt, filozofia vieții noastre. În a doua parte a filmului, vine contrapunctul la fila de calendar de pe la-nceputul poveștii: “Viața e doar epava visurilor noastre”, citește Elise “gîndul zilei”. Dar nu mă pot abține să nu dau fuga la monsieur Voltaire, care are o contrareplică: “…dar nu uitați să cîntati în barca de salvare!”. Păi, cam pe-aici își aduce del Toro complexele-i personaje. Căci Elise ia masa cu făptura amfibie și… visează. Este superbă, plină de candoare și poezie, secvența de dans în decor tipic Hollywood, dar un Hollywood redus la esența lui vizuală, la timpul respectiv. Totul este esență: decor, replici, detalii… Elise cîntă și dansează cu “făptura” și… e fericită! La final, proiectoarele se sting și… naufragiul continuă! Scena următoare e emblematică: el a mîncat ouă și, privind-o, i-a spus, prin semne, “OU”. Iar ea face să vibreze Universul, spunîndu-i: “Tu… niciodată… n-ai să știi…”. Este secretul ÎNFĂPTUIRII, pe care doar femeia îl află prima și, de foarte multe ori în viață, din păcate, rămîne secretul ei. Guillermo a vrut ca, de data asta, să se-ntîmple… altfel. Nu aprindeți lumina, vă spun imediat!


Faptul ca EA era insignifiantă (în aparență) și mai avea și-un defect fizic major n-a însemnat nimic în periplul, plin de peripeții, întru căutarea “jumatății’. Iar cînd CALEA se-mplinește, nu mai contează decît existența ÎNTREGULUI, indiferent de mediul în care el se bucură de LUMINĂ. Căci, cei doi vor coborî în adîncuri, acolo de unde “forma” a fost tîrîtă pe uscat de-o creatură luciferică pămînteană, spre satisfacerea unor ambiții deșarte.


Meritul lui Guillermo del Toro este c-a știut să direcționeze cele mai profunde însușiri genomice ale tuturor celor implicați în reușita actului artistic spre întruchiparea unor personaje a căror viață efemeră e-n măsură acum să confere glorie… à la longue interpreților. Omagiile mele, maeste del Toro! 

 

4 Responses to Oul LUMINĂ

  • Cristina Hillerin says:

    Mi-a mers la suflet articolul. Excelent scris!

  • Dan Patrascu says:

    Excelent articol: domeniu de referinta vast si mai ales cu mult sens.
    Ca simpla remarca, strict subjectiva: aluzii sau referinte de natura politica, de genul “spatiu mioritic sau dimbovitean” atunci cind se discuta despre arta cinematografica, le resimt ca neavenite.
    Dar sa raminem pe aspectele esentiale: articolul isi atinge magistral scopul: deschide “apetitul” cititorului de-a viziona filmul.

    • Mulțumesc pentru apreciere și… deschidere. Nu-i abundență de comentarii, dar… nu-i timpul pierdut. ;-) Îmi iau răgazul, totuși, de-a răspunde și la remarca referitoare la “spațiul mioritic și dîmbovițean”. Del Toro nu ne spune niciunde cum și-a construit personajul Strickland. Poate fi inspirat din realitatea epocii filmului sau… o ficțiune TOTALĂ. Ultima variantă are cele mai mici șanse de accept. De ce? Pentru că istoria are suficiente argumente că asemenea tipologii umane au existat la momentul respectiv. Și EXISTĂ!!! Cel puțin în “spatiul mioritic și dîmbovițean” (ca să nu “colindăm” pe la case mai mari)! Cu aceleași nefaste consecințe. În fond, arta transcende realitatea, iar a-ți mușca limba dacă ea vrea și TREBUIE să marcheze o idee, nu-i nicicînd soluția optimă. Dimpotrivă. Strickland e un personaj. Negativ, dar o creație fictivă. Să admitem. Pe plaiurile astea, presa actuală umple teleecranele și Internetul cu “personaje” – ăsta-i modul stupid de exprimare curentă pentru desemnarea unui: individ, specimen, tip, cetățean, la urma urmelor. Extensia merge pîna la a-i numi și “jucători”. Toți aștia se miscă în viața socio-politică. Și ei “joacă” sau “se joacă”. Cu soarta celor care i-au ales. Cei de pe stradă, din metrou nu sînt numiți niciodată “personaje”. Marea greșeală e că personajele sînt ficțiuni ale lumii artistice, literare, în timp ce ăștia sînt niște sinistre realități. Iar dacă o creație artistică include PERSONAJE avînd trăsături comune cu structura acestor entități, remarca mea e mai mult decît reflexă și la locul ei. Nu poti vedea LOVELESS (Lipsit de iubire) – alt pretendent la un OSCAR – fără să nu se-ncingă sinapsele între ceea ce debitează și fac… personajele și REALITATEA plină de aberații și stupidități a momentului. De oriunde, inclusiv “spațiul mioritic și dîmbovițean”.

      • Luminita says:

        Excelenta analiza! Pe deplin meritata de acest film cu totul special. Pe mine m-a surprins cat de bine creaza autorii filmului atmosfera de teroare si teama din lumea inchisa evocata, atmosfera care seamana surprinzator cu spaimele traite de noi, cei din spatele “cortinei de fier”, inainte de `89. Filmul trimite la multe surse literare si cinematografice, dar cu toate acestea, este surprinzator, unic si coplesitor, prin emotiile pe care le trezeste!

Leave a Reply

Caută

Meteo

25/05/2018, 02:05
Senin
Senin
20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 52%
Vânt: 0 m/s N
Răsarit: 05:39
Apus: 20:47
Prognoza 25/05/2018
Zi
Parţial însorit cu furtună
Parţial însorit cu furtună
28°C
More forecast...
 

Meciuri celebre

EZ Search by Chessgames.com