Viaţa ca un titirez

Viaţa ca un titirez

 

Prima oară cînd am văzut MATRIX, am avut sentimentul că fac un salt… galactic faţă de universul care-mi era atît de familiar în copilărie şi adolescenţă: lumea SF. Era  o lume  în care mă regăseam cu adevărat (fără ajutorul vreunui drog) şi nimic din ceea ce citeam nu mi se părea imposibil. Mulţi am trecut, veţi spune, prin această experienţă. Posibil, dar neuronii mei înmagazinaseră atîta informaţie, încît aceasta se revărsa, cu generozitate, şi-n universul oniric.

Deseori, în vis, am călătorit în spaţiu, am primit tot felul de mesaje, am trăit stări pe care medicii (prozaici prin excelenţă) le traduc… firesc prin tot felul de procese… psihico-fiziologice. Că d-aia sînt medici. Oricum, am avut permanent o stare pozitivă care m-a ţinut pe culmea valului chiar şi-n momentele cele mai dificile (care nu m-au prea ocolit în viaţă). MATRIX a fost o revelaţie. O minte dibace mi-a arătat că mai era loc suficient, în sertăraşele mele cerebrale, şi pentru “scenarii’ cu mult peste ceea ce adolescenţa ordonase în rafturile mele SF.

Şi-a trebuit să mai treacă nişte ani pentru ca o altă minte, şi mai dibace, să scoată la iveală un “scenariu” şi mai “criminal” decît MATRIX. Mintea se numeşte Christopher Nolan (“Following”, “Insomnia”, “Memento”). El a scris un scenariu după care a făcut un film care se numeşte INCEPTION (tradus local, de o minte total stupidă, “Începutul”, fără nici o legătură nici literală, nici de conţinut, cu filmul). Este unul dintre cele mai bine cotate filme la ora actuală, la nivel internaţional (ca de obicei, românii îşi adjudecă nota de originalitate absurdă: s-au bulucit la “Piranha”, o producţie submediocră, lansată pe ecrane în aceeaşi perioadă cu INCEPTION).

La baza întregii construcţii, stă un concept care bîntuie planeta de mulţi ani: MANIPULARE, concept care, în lumea contemporană, cunoaşte forme din ce în ce mai sofisticate, mai perverse şi cu efecte, uneori, devastatoare. În esenţă, filmul arată cum poate fi “insertată” o idee în mintea cuiva. Totul se petrece în vis, iar visul poate avea mai multe niveluri, în funcţie de profunzime. Se “lucrează” cu migală pe fiecare nivel, pentru atingerea scopului final.

Trebuie să fii foarte atent din al cui vis faci parte şi nici măcar în propriile-ţi vise nu prea poţi să faci tot ce vrei. Există “insertorii”, care pot intra în visele oricui şi pot opera modificări. Există alţi băieţi buni / răi care se străduiesc (pe bani!) să contracareze acţiunile celorlalţi. Dar cel mai dur adversar care poate da peste cap si cea mai migăloasă strategie îşi arată colţii-n  vis ca şi-n viaţă: AMINTIRILE.

Timpul este un vector extrem de important, zeci de ani de viaţă… firească fiind condensaţi în minute sau ore… onirice. Nolan i-a pus la dispoziţie eroului filmului (jucat admirabil de Leonardo di Caprio) un detaliu care să-i spună, fără tăgadă, cînd e vis şi cînd realitate, aducîndu-l cu picioarele pe pămînt: un titirez.Totul e construit impecabil, pînă la un punct. Ca oricare film care se respectă, şi INCEPTION îşi consolidează priza la public prin “inserţia” unei poveşti de dragoste.

De fapt, cu asta trebuia să încep: INCEPTION este o superbă poveste de dragoste, care se termină precum dramele / tragediile shakespeariene. Există un EL, există o EA, trăiesc şi visează, “mobilîndu-şi” împreună visul comun… Banal, veţi spune, că doar asta-i viaţa firească a oricărui cuplu… normal. Da, numai că visul a fost mai tare decît realitatea. Iubirea EI a fost mai puternică decît a LUI, iar construcţia din vis a fost mai convingătoare decît realitatea. Şi EA a ales visul, unde EL pregetă s-o urmeze. Şi se crede fericit, neştiind că spulberarea unui vis l-a transferat în “realitatea” unui alt… vis (al cui?). Restul e artă şi tehnică cinematografică.

Tulburătoare este ideea (deloc fantastică) potrivit căreia deciziile oamenilor pot avea puncte de “inserţie” care nu le aparţin. În fond, cine decide în locul nostru? Sau cît din ceea ce decidem ne aparţine cu adevărat? Pe o asemenea “inserţie” se poate construi sau demola un imperiu… Dar iubirea? Ea e deasupra tuturor şi a toate, pe ea se sprijină întregul Univers. Iar cînd ea se năruie… Ne prăbuşim în plină viaţă cotidiană, unde poezia sălăşuieşte doar în pana poeţilor, iar sentimentele se “negociază” mai ceva ca acţiunile la bursă.

IUBIREA e mai presus de spaţiu şi timp şi asemeni fotonilor din fizica cuantică, perechile se recunosc chiar şi la “marginile” Universului, după legi altele decît cele ale fizicii. Cînd iubirea dispare, te poţi întreba dacă nu cumva şi ea, la rîndu-i, a fost doar o “inserţie” într-un vis. De fapt, pe ce se întemeiază visele unui cuplu?… Cine în visul cui trăieşte?… Mai grav e cînd te trezeşti (în care realitate?) şi constaţi c-ai visat… de unul singur!…

N-aveţi un titirez în plus?

2 Responses to Viaţa ca un titirez
  1. Foarte buna intrebarea de la final…sa credem ca visele li se intrepatrund, cu conditia IUBIRII TOTALE fara amendamente si la un moment dat poate ca visele li se contopesc pentru totdeauna, dar asta e situatia ideala, care e greu de gasit in secolul 21.

    • Nu există IUBIRE IDEALĂ, ci doar IUBIRE, iar IUBIREA nu se relaţionează cu “timpul” manifestării… IUBIREA e aceeaşi, indiferent de secol… “Actorii” se schimbă. Iar “actorii” sint oameni, adica plini de… puncte slabe, care devin mai “perverse” de la un “timp” la altul. Poate c-ar trebui inventat şi un “titirez” pentru depistarea IUBIRII versus “frecţie”.


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3