Vise cu poze pe pernă

Vise cu poze pe pernă

 

Deunăzi, am avut un vis foarte interesant… În ultima vreme, în general, am avut vise care de care mai interesant, dar cel care face subiectul acestor rînduri mi s-a părut aparte.

Momentul conştientizării este… auditiv. Auzeam o muzică pe care o cunoşteam foarte bine. Am să vă spun îndată de ce. Fac precizarea că, în vis, n-am  identificat-o cu nici una dintre piesele care-mi sînt familiare, indiferent de gen. De unde atunci conştiinţa cunoaşterii perfecte a acelei muzici? Pentru că, în visul meu, eram dirijor. Dirijam acea piesă divină, pe care o cunoşteam la perfecţie, dar, din păcate, arta dirijorală o stapîneam ca un… amator şi nu vroiam să fiu ridicol. Aveam în minte ce TREBUIE să facă un dirijor – chiar dacă ştiam bine măsura, nu reuşeam să am acel mic pas în faţă, care-l distinge pe dirijor de restul orchestrei. Din cauza asta, aveam o stare neplacută în vis, pînă la un moment dat, cînd am intrat „pe ritm”. Ei, da, acum era bine.

În acea fracţiune de secundă, am deschis ochii (în vis!) – eram atît de captivat de muzică, încît dirijam cu ochii închişi şi eram conştient de faptul ăsta! Am deschis ochii şi…. Stupoare! Muzica a încetat, în faţa mea era… publicul, care se uita cu ochi mari la mine şi… aştepta. În spatele meu – m-am întors – ar fi trebuit să se afle orchestra. În fosă, erau instrumentiştii care se uitau şi ei la mine, cu instrumentele în aşteptare, iar pe scenă nu era nimeni. M-am întors iar spre sală, dar cineva din apropiere mi-a facut semn că orchestra e în partea opusă şi aşteaptă semnul meu… Dar sunetul standard al mobilului m-a readus instantaneu, cu mintea, în realitatea pămînteană…

E un vis căruia îi regret urmarea, dar sînt sigur că viitoarele mele călătorii astrale mă vor duce în locuri ale Universului cel puţin la fel de interesante. Mă abţin de la orice interpretări onirice  (las plăcerea asta altora care au răgaz pentru aşa ceva).

Mi-am  amintit de acest vis întrucît viaţa noastră pămînteană este plină de surprize. De regulă, ele sînt plăcute, mai puţin plăcute sau, de-a dreptul, neplăcute. Mai este şi categoria celor stupide. Din această categorie face parte vestea (dacă-i zic „ştire”, mă bat ziariştii adevăraţi) difuzată repetat (ca toate veştile stupide) de un post tv. cu ifose. Vestea spunea că un primar de pe plaiul românesc a făcut, în plenul unei adunări extrem de simandicoase (prin oarece prezenţe ministeriale), o mărturisire şocantă: în fiecare noapte, el trece în lumea viselor odihnindu-şi capul pe perna sub care se află… poza ministresei turismului, a reconstrucţiei, restructurării, reînvierii şi reducerii la absurd a vieţii cotidiene a românilor. Stupiditatea individului n-ar fi fost totală dacă n-ar fi precizat şi detaliul că soţia – cu care-mparte patul matrimonial – n-are nimic împotriva pozei de sub pernă. Probabil, e o familie perfectă, nu ca la alţii, unde unu-i cu Puterea, celălalt cu Opoziţia şi votează cine intră primu’ la baie! Ministreasa şi-a aruncat şăgalnic părul pe-o parte şi a coborît vioaie la prim-plan. Ca o vedetă care se respectă. Replica demnitarei a fost de aceeaşi categorie cu a primarului, aşa că nu mai ocup spaţiul cu ea.

Ceea ce este mai mult decît revoltător e că asemenea specimene precum acest primar stupid trimit cu gîndul la „iepoca” sinistră a “cizmarului” şi a lui ADI. Minţile tinere de azi n-au habar de nivelul de slugărnicie la care ajunsese societatea românească după zeci de ani de comunism. Povestirile parinţilor eludează, uneori, multe detalii sau îngroaşă aiurea acolo unde memoria nu-şi mai face datoria. Despre ce scrie prin cărţile de istorie e un subiect mort (vii sînt doar  „vedetele” tv. care trebuie studiate la şcoala din RO). Nu vreau să dezvolt subiectul, punînd în discuţie şi alţi vectori, din zona media.

Cert este că manifestările actuale de greţoasă slugărnicie, care ne sînt aduse la cunoştinţă cu zîmbetul pe buze (aşa arată căpuţele de ghips de pe ecrane), ar trebui să-i pună pe gînduri, în primul rînd, pe tineri. Că ele, manifestările, se petrec la partidul X sau Y e mai puţin important – stupizi sînt pretutindeni. Ele EXISTĂ şi pericolul de epidemie e real!

Plecasem de la vis… Nu ştiu ce visează imbecilul primar cu poza blondei sub pernă (şi nici nu mă interesează). Ştiu, însă, că aceşti aleşii-cui-i-a-ales visează cu ochii deschişi (şi pe banii noştri!!) doar aberaţii cromozomiale. Aşa au  apărut „visele” despre sălile de sport în spaţii care n-au nici măcar un closet public, tot felul de gondolele din care să se privească, de la-nălţime, gropile din drumurile neasfaltate de zeci de ani, plantări de palmieri pe bulevarde din RO, după ce s-a aclimatizat ciuboţica cucului în  deşert, pîrtii de schi pe care sa se dea pensionarii (sînt majoritari şi au cel mai mult timp liber!)…  Ca să nu mai vorbim (c-am mai vorbit pe tema asta) de alti „visători” păguboşi care vedeau transformarea celei-mai-urîte-clădiri-din-lume (sediul Parlamentului RO) în mall şi a clădirii Bibliotecii Naţionale în… alt vis păgubos.

Te împiedici la tot pasul de tichii de mărgăritar!!! N-am auzit în discursul nici unui palavramentar român ideea de-a-şi pune minţile şi bugetele într-un scop comun şi prioritar pentru reuşita oricărei idei ulterioare: construirea de drumuri. Şi nu numai autostrăzi grandomane la buget şi refăcute anual, ci şi drumuri normale, contemporane cu civilizaţia secolului 21, între oraşe, sate, aşezări umane… Romanii cu asta au început, iar ceea ce-au construit nemţii se foloseşte şi astăzi, fiind INDESTRUCTIBILE! Pentru c-au fost făcute cu responsabilitate! Nu la noi se gîndeau ei, ci la reuşitele lor ulterioare de-atunci. Palavramentarii noştri se gîndesc numai la conturile lor personale şi cum să mai dea o ţeapă!

De visat, aş mai visa, dar mi-e teama c-o-nsera şi… iar îmi opresc ăştia apa caldă!

4 Responses to Vise cu poze pe pernă
  1. Dacă s-ar “lăsa ştacheta”, n-ar mai fi ceea ce e acum. Iar dorinţa este de a ridica şi nivelul altora, nici vorba de-a coborî! Căderi de acelea se întâlnesc la toate colţurile televiziunilor şi rezultatul îl ştim/suportăm cu toţii!

    Despre drumurile ţării, cred că sunt o metaforă potrivită pentru drumul vieţii celor care formează majoritatea. Cum ne sunt drumurile, ne sunt şi oamenii. (Din nou, nu vorbim despre extreme ale societăţii. Pentru că unii, nici măcar n-au drumuri.)

    Iar visul – ne poate ajuta să nu uităm cine suntem, şi ce avem de făcut. Atunci când e unul SINCER.

  2. Dobitocu’ de primar se viseaza, cred, primar pe viata… Slugarnicia nu poate disparea, e inscrisa genetic in om. La unii se activeaza si functioneaza, la atii, nu! Ferice de cei ce nu! N-ai spus daca visul tau era in culori sau alb negru…Eu cateodata visez in culori… Oricum, bun articol.

  3. Te salut, Doru! Te laud si eu la toti prietenii si te cint.Tin poza ta, amintirile si simtamintele in suflet. Ai un site pe care l-as recomanda ca pe un loc de meditatie (prea superioara, uneori), tuturor. Lasa un pic stacheta si o sa ai si mai multi cititori. Meriti!

    • Salve şi… mulţumesc! Eşti şi sînteţi oricind bineveniţi în universul saitului meu. E bine dacă lumea mai are prilejul (găseşte motiv să) şi timpul pentru meditaţie. Dar nivelul… ăsta e. Nu sînt televiziunea publică să fac de toate pentru toţi (şi foarte prost, pe deasupra!). Intră cine vrea, ramîne cine-şi identifică aceeaşi frecvenţă cu mine. Limba, cum ai băgat de seamă, nu mai este un obstacol. Saitul se traduce instant în oricare limbă, prin modulul TRANSLATOR. Deja, prin ceea ce-ai mai scris, îmi dai dreptate şi mă bucur cu toată inima! 😉


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-23386192-3