Get Adobe Flash player

TRECEŢI PE RECEPŢIE… PROGRAMUL III!

(extras din volumul “O legendă a Radioului Românesc – Programul 3” coordonat de Dan Ursuleanu, Editura CDPress, 2008)

PROLOG

Cine-ar fi crezut cã o idee nãscutã în 1970, în Redacţia Copii Tineret Radio, avea sã conţinã, ca vector principal, avant la lettre, una dintre cele mai revoluţionare atribute ale media contemporane: INTERACTIVITATEA ÎN DIRECT!… Chiar dacã într-o formã mult amputatã de furcile “cizmãreşti” ale sistemului, abia în 1973 ideea pornea în eter, sub forma primei emisii a PROGRAMULUI III, program care avea sã modifice şi sã modeleze multe destine, fie ei realizatori sau ascultãtori, dar cu toţii participanţi la aceastã adevãratã revoluţie media pe ultrascurte, pe care a declanşat-o PROGRAMUL III.

 

ŞI SHAKESPEARE AR FI RIDICAT O SPRÎNCEANĂ

În cãutarea de talente… radiofonice, “tata Noe” Smirnov nimerea exact unde trebuia: la liceul Aurel Vlaicu din Bucureşti, de unde avea sã mã “pescuiascã” şi sã m-arunce în vîltoarea prezentãrii “Studioului elevilor”. Un an mai tîrziu, redactorul Aurel Dinu prelua ştafeta şi mã arunca singur în bazinul de sãrituri fãrã trambulinã, punîndu-mi în mînã un microfon şi spunîndu-mi cã trebuie sã fac un reportaj… la bibliotecã. Cînd m-a vãzut, pe bibliotecarã a bufnit-o rîsul (eram unul dintre clienţii obişnuiţi ai “casei”), dar eu tremuram de… seriozitate cînd am întrebat-o dacã “elevii citesc mai mult literaturã de aventuri sau versurile lui Eminescu” şi dacã povestea (acum i-am spune telenovela) lui Romeo şi a Julietei ar mai putea fi de actualitate. Culmea, în liceu a existat un caz care i-ar fi ridicat o sprînceanã lui Shakespeare… Şi, din acel moment, dl. Dinu şi-a “şcolit” “fiul” (din “fiule” nu mã scotea) pas cu pas. Îi sînt recunoscãtor! Şi am luat totul în serios (“ce naivitate!”, s-ar spune azi), pînã la a-mi “ancheta” colegii de liceu “de ce sting lumina la <ceaiuri> ”. Anchete tari, de-ţi rupeai dinţii-n ele! Dar a avut mînã bunã domnu’ Dinu! Sã nu ne pierdem, însă, în detalii…

 

BREAKING NEWS

Ca sã ne jucãm cu vorbele mari (spiritul ludic mi-e cel mai credincios prieten) aş spune cã “Dacã PROGRAMUL III n-ar fi existat, el trebuia inventat”. Starea de spirit a românului era “coaptã” pentru lansare, dar “tezele din ’71”, cu efecte mai reale decît o intravenoasã cu chininã, n-au fãcut decît sã compromitã generoasa idee originarã. Conform planului imaginat încã din ‘70, PROGRAMUL III trebuia sã fie o redacţie de sine stãtãtoare, dar cum secţia de presã a cc-ului veghea neobositã, dintr-o redacţie n-a rãmas decît o… secţie a Redacţiei Copii Tineret. Era bine. «To’a’şii», însã, nu ştiau cu cine se pun, pentru cã bãieţii şi fetele de la “Tineret” fierbeau de dorinţã… Creierul întregii afaceri a fost Eduard Jurist, şeful secţiei Tineret, care plutea în zonele inefabile ale imaginaţiei copiilor (pentru care a scris cãrţi excepţionale) cu aceeaşi uşurinţã cu care plasa interlocutorului o ironie atît de ascuţitã, încît pãtura de ozon se resimţea… Şi PROGRAMUL III a plecat la drum cu foarte mult entuziasm… profesional (aproape inexistent astãzi în arealul tinerimii… media), fiind motivat de-o echipã de profesionişti în adevãratul sens al cuvîntului. Cei cu nişte ani în plus erau recunoscuţi ca atare (în sens profesional) şi ştiu bine ce spun, în condiţiile în care, astãzi, nişte aventurieri pretinşi… conducãtori (“manageri” e prea profi) susţin tare şi sus cã “cetatea” trebuie sã fie purificatã de “vacile sacre”. Vai, vouã! Dumnezeu o sã vã ierte, cã sînteţi prea mulţi!…

 

MAI CEVA CA LA MONTE CARLO!…

Revin la minunata atmosferã a anilor ‘70 – ’80 şi la neuitatele seri în care jocurile lui Dan Ursuleanu şi “amanta” redacţiei provocau reacţii dintre cele mai neaşteptate rudelor şi nerudelor feminine ale masculilor de la PROGRAMUL III. “Amanta” cãreia i se dedicau multe ore pînã tîrziu, în noapte, era… tabla de biliard. Am zis bine – tabla, cãci nu era unul adevarat, ci unul mini, cu… ciupercã. Dar se juca mai ceva ca la Monte Carlo!… Uzura a obligat la înlocuirea cîtorva seturi… Iar cînd Dan ne fãcea pãrtaşi la ultimele lui construcţii de jocuri dupã originalele expuse într-un supliment “Science et Vie”, era limpede cã “Sofica”, adicã şefa, trebuia sã fie mai îngãduitoare cu şedinţele. De astea eram scutit, la mine ajungeau doar efectele… (“Fiule, ia mag-ul şi fugi sã faci un reportaj despre… Trebuie sã-l dau mîine dimineaţã.”). Pe vremea aceea, inteligenţa şi spiritul de observaţie se exersau cu alte mijloace decît versatele joculeţe Windows de azi…

 

PROGRAMUL III ERA MAI… CU MOŢ!…

De ce era PROGRAMUL III altfel decît restul Radioului? Asta era percepţia ascultãtorului care, în primul rînd, nu se-nşela şi, atenţie, dincolo de…intenţie, nu era neapãrat tînãr. Nu numai tinerii ascultau programul asta, e clar. El a fost, dincolo de orice, un mare pariu cu viaţa, cu supravieţuirea, în condiţiile în care gratiile la ferestre începeau sã se îndeseascã… Cel mai mare atuu al acestui program l-a constituit INTERACTIVITATEA, un concept care însoţeşte astãzi cvasi totalitatea producţiilor audiovizualului şi ale presei scrise. Ascultãtorul, în cazul nostru, era participant activ la producerea actului ziaristic. La PROGRAMUL III, aceastã interactivitate se realiza, esenţial, prin segmentul STUDIOUL T (urmat de anul respectiv: ’73, ’74, ’76…). Realizatorii programului “comperau” ÎN DIRECT şi dialogau ÎN DIRECT cu ascultãtorii (exista un numãr de telefon “de neuitat” al programului: 14.67.53), ei fiind real implicaţi în concepţia emisiunii. Se vorbea firesc, corect (CNA murea de foame dac-ar fi trebuit sã vîneze, pe-atunci, greşeli de vorbire), cu conştiinţa cã oricare deviere în zona “limbajului de lemn” putea duce la pierderea pariului. De fapt, bunul simţ guverna mai toate producţiile postului, care erau departe de-a fi ceea ce Radioului i se pretindea imperios: tribuna ideologică a partidului. În nici un caz, însã, oamenii de pe-aici nu umblau permanent “cu puşcãria-n buzunar”, cum a evocat melodramatic situaţia o fostã voce suavã a postului. Oamenii erau cum erau, dar pentru mine, fiecare putea fi un… model.

PROGRAMUL III ar putea fi privit ca un post, i-am zice azi, de nişã. Impactul lui asupra publicului venea din suprapunerea unei stãri de spirit nonconformist pe fundalul convenţional al epocii. PROGRAMUL III a însoţit şi modelat, cu generozitate, o generaţie care i-a acordat girul şi care, dupã ani şi ani, s-a simţit frustratã cînd PROGRAMUL III a dispãrut de pe ultrascurte… Nu lipsea nimic de la PROGRAMUL III: culturã, artã, ştiinţã, moralã, filozofie, economie, sport, muzicã de cea mai bunã calitate… Toate acestea par abstracţii, dacã nu le dãm pe mîna oamenilor… de la PROGRAMUL III. “Clubul curioşilor” a fost unul dintre brand-urile de mare succes ale postului, poate şi datoritã Cameliei Stãnescu, devenitã Ursuleanu, care “cocheta” numai cu personalitãţi de top ale culturii române, ţinîndu-şi ascultãtorii racordaţi la frecvenţa valorilor universale. A fost “emisiunea de suflet” şi cãreia i-a conferit har regretatul Florian Pittiş. M-am bucurat enorm cînd mi s-a oferit prilejul sã fac pentru ”Curioşi” un reportaj mai puţin obişnuit despre cîntecele Unirii, pe baza unor înregistrãri originale, pãstrate pe tamburi de cearã, la Institutul de Etnografie şi Folclor.

Remarcînd prezenţele feminine în redacţie, trebuie sã pun un accent aϊgue pe “Meridian Club”, realizat de mereu zîmbitoarea şi preocupata Lizbet (Elisabeta Iosif), împreunã cu “tata Noe” (Noe Smirnov), cel care, cum vã spuneam, a vãzut, pentru prima oarã, în mine, un prezentator. Ce vedere agerã ai avut, tatã Noe! Ceea ce pompos se auto-numeşte azi “talk show” (farã a avea acoperirea literei dicţionarului), se numea atunci, simplu, “dezbatere”, iar ideile care se încingeau la “Clubul invitaţilor” ar lãsa în umbrã bla…bla–urile pãreriştilor umplãtori de spaţii, de azi. La Radio, şi în special la PROGRAMUL III, se ştia cã, dacã n-ai nimic de spus, peste maxim 3 minute s-a comutat pe alta frecvenţã. Era o lege pe care elegantul Marius Grozea şi “Zimbrul” Costicã Sãbãreanu au respectat-o în moderarea pe care o fãceau alternativ la “Clubul invitaţilor”, alt brand puternic al PROGRAMULUI III. Cred ca ceea ce-l alãtura pe viciosul fumãtor Marius de “Zimbrul” Costicã Sãbãreanu, cu vocea tunãtoare şi cu o profundã sensibilitate poeticã, era acuitatea cu care depistau oricare prezenţã nouã femininã pe etajul 5. Din acest punct de vedere, însã, Costicã Teodori era super-campion, abilitatea în abordare şi puterea de convingere venindu-i din practica anchetelor pe care le realiza fãrã egal. Mai erau şi alţi bãieţi unu’ şi unu’: Mircea Munteanu care fãcea “pereche de realizatori” cu Nae Rãdulescu, la “Tehnic Club”, iar mereu zîmbitorul Liviu Tudor Samuilã exersa ocupaţii de timp liber împreunã cu Sergiu Deleanu, la “Divertis Club”.

 

CLUBUL ADOLESCENŢILOR

Aurel Dinu (specialist în probleme şcolare şi… tinere speranţe… feminine radiofonice) fãcea pereche cu George Enache, la o emisiune care a contat enorm pentru pregãtirea mea profesionalã: “Clubul adolescenţilor”. Aici am lansat un brand care a prins la vremea respectivã – “Dimineţile Clubului A”, o serie de spectacole cu public, care se dorea altceva decît tradiţionalele întilniri ale “Clubului A” (de la Arhitecturã). Aurel Dinu a fost de acord cu ideea şi treaba a mers strunã! “Clubului adolescenţilor” îi datorez şi întîlnirea mea cu academicianul Grigore Moisil, cu care am avut onoarea sa fac un interviu. De legendara figurã a profesorului Moisil se leagã multe istorii – la acea întîlnire, în final, mi-a spus o anecdotã… adevãratã, pe care am auzit-o repetatã deseori: la un curs, întrebat fiind de studenţi cum va fi viaţa în anul 2000 (foarte departe pe-atunci), maestrul a rãspuns, în stilu-i graseiat: “Viaţa, drragii mei, în anul 2000, va fi automatizatã”. “Chiar totul, dom’ profesor?” s-au mirat studenţii. “Totul va fi automatizat, drragilor.” a rãspuns calm maestrul. “Bine, bine, dar dragostea, şi ea va fi… automatizatã?” au supralicitat studenţii. Sigur pe el, bãtrînul şi înţeleptul Moisil le-a rãspuns: “Drragostea, drragii mei, în anul 2000, va fi, ca şi pîn’ acum, manualã!”

La “Clubul adolescenţilor” mi-am dat majoritatea examenelor… publicistice. Si am avut profesori nu buni, ci foarte buni! De la episodul “biblioteca liceului” şi pînã la “Tîrgul de fete de pe muntele Gãina” (ploua criminal, verdele era ireal, fete “de vînzare” ioc) a fost un drum lung, pe care Aurel Dinu mi-a plasat multe “colocvii” si “seminarii”. Cînd am venit în Televiziune, un “to’arãş redşef” de pe-atunci, Florea Nedelcu (zis Falconeti sau Cap-de-parã), a ţinut sã-i “sperie” pe “monştrii sacri” ai reportajului tv. – Stark, Dumitrescu, Rarãu, cu apariţia unui tînãr angajat, care o sã-i facã praf… Exagera (habar n-avea ce facusem în Radio, dar vãzuse o anchetã-foileton cu care mi-am facut debutul în TVR). Am fost uimit şi… mãgulit cînd Alexandru Stark şi, ulterior, Carmen Dumitrescu, m-au oprit pe culoar doar ca sã mã cunoascã şi personal. De chestia asta se face “vinovat” un alt mare nume de la PROGRAMUL III – Octavian Iordãchescu, secretar general de redacţie şi realizator, împreunã cu Lucian (Cicã) Sîrbescu, al “Antenei tineretului”, de pe Programul I. Îmi aduc aminte cum am stat o zi-luminã la Slobozia, dîndu-mã “mielu’ blînd”, dar, de fapt, construind o anchetã cu multe vorbe grele. Iordãchescu m-astepta ca pe mãru’ copt şi adrenalina a dat navalã la-naintare cînd el mi-a spus zîmbind, între doua fonotecãri, în cabina 37: “Bãi, bãiatule, ai fãcut o treabã mişto!”. O fi ţinut minte episodul, poate, peste mulţi ani, cînd a fost singurul care, cu încredere, mi-a deschis uşa Televiziunii, avertizîndu-mã sã nu pãşesc decît dacã sînt convins cã-mi place. Am pãşit şi-aşa m-am molipsit, irecuperabil, de SIDA TV, dar ãsta-i alt subiect, în altã carte.

 

“S-A BĂGAT BRÎNZĂ LA COLŢ!…”

PROGRAMUL III mi-a lãsat în memorie şi alte figuri pe care trecerea timpului nu le-a atenuat: “Clubul adolescenţilor”, la care colaboram constant, pe lîngã multe alte colaborãri în zona “Muzical”, era la mare concurenţã cu “Student Club”, unde semnau, ca realizatori, Virginia (Virgi) Panã, Şerban Iancu (adus cu “mari sacrificii” de la Iasi) şi Petricã Idriceanu (al cãrui mers te-ar fi fãcut sa crezi cã vine şi pleacã de la studio cu… calu’!). Imi amintesc de înregistrarea unor generice pentru “Student”, la care Virgi m-a chemat şi pe mine. Era o chestie de grup, în care nu-mi prea aflam locul. Si-atunci, am creat o diversiune care a stîrnit un hohot general de rîs, dar genericul “Pauza mare” mi-a pãstrat amprenta vocalã mulţi ani în continuare… Viaţa la PROGRAMUL III nu poate fi descrisã fãrã a introduce ”în cadru” (scuze, dar figura cu “aducerea la microfon” nu ţine în ceea ce urmeazã) douã figuri antologice: Aurica Voicu şi nea Cenuşã, fãrã de care munca de secretariat a redacţiei era de neconceput (s-a mai fluturat pe-acolo, cu falsã seriozitate, Manole Pavel Dan). Şi nu se poate vorbi de PROGRAMUL III fãrã a aminti şi numele “geniului economic” al acestuia: neobositul şi mereu tînãrul Gheorghe (Gicã) Milescu. Erau oamenii potriviţi la locul potrivit!

PROGRAMUL III o fi avut el şi pãrţi negative, dar niciodatã n-a fost acuzat de lipsa vectorului cultural al programelor. Despre culturã şi în spiritul culturii (în nici un caz socialiste, atenţie!) se vorbea în multe emisiuni, dar vocile “autorizate” erau Titus Vîjeu (unul dintre poeţii “en titre” ai redacţiei), Magdalena (Lena) Boiangiu şi Doina Papp Grãdinaru (“7 zile, 7 arte” este un alt brand emblematic pentru PROGRAMUL III). Titus era permanent cu un calambur pe buze şi, în momentul în care deschidea uşa, trebuia sã fii pregãtit pentru replicã. Intr-o searã, ne-a povestit “întîmplarea zilei” care a rãmas antologicã. Venise în birou cu vestea ca se “bãgase” brînzã telemea la Alimentara din colţ. “Dar fiţi atenţi, cã vã furã la cîntar!” a precizat el. “Mie mi-a spus 14 lei, dar am socotit repede şi i-am spus 12,50 lei şi era cum am zis eu”. De faţã la scenã era şi conu’ Iancu (Sebastian Sîrcã), care a şi fugit la Alimentara. Peste o juma’ de orã, s-a întors victorios, cu brînza. “Ai avut dreptate, Titus, a vrut sã mã fure şi pe mine. Ea a zis 18 lei, da’ eu i-am tãiat-o scurt: Nu, 22!”. Conu’ Sîrcã era colaborator ca şi mine, dar, prin volumul de muncã, devansa cu mult un redactor (şi, corect, cîştiga pe mãsurã, nu ca astãzi!!!). La capitorul “volum de muncã”, recordul absolut a fost deţinut de un alt colaborator mai mult decît vioi: Radu Levîrdã (zis Levîrdian), pentru care nu conta domeniul – trecea cu aceeaşi lejeritate de la culturã, la sport şi de la gustarea preşcolarilor la pensiile de invaliditate. Era modelul politicienilor turişti şi atotştiutori de astãzi…

 

ÎN DIRECT, DIN STUDIOUL R9

Şi pentru cã munca la PROGRAMUL III mi-a dat posibilitatea sã-mi exersez o altã mare pasiune – muzica, e momentul sa evoc acum figura inconfundabilã a lui Mişu (Mihai) Roman cãruia i se datoreazã cel puţin jumãtate din succesul celebrelor “Divertismente” de pe PROGRAMUL III. O fi avut Alexandru (Sandu) Darian (regizor, realizator şi autor) scenarişti, textieri şi actori buni, dar creativitatea lui Mişu le dãdea “scînteia” care le face ascultabile şi acum. Am învãţat de la Mişu Roman foarte multe într-ale “ilustraţiei muzicale”, ceea ce mi-a permis sã ajung la performanţa de-a ilustra o emisiune de-o orã (“Clubul adolescenţilor”)… într-o orã!!! Şi am mai avut un profesor bun, tot pe aceastã “frecvenţã”: Ştefan Ionescu, o prezenţã discretã, dar marcatã de-un profesionism desãvîrşit. Şi dacã tot am abordat, tangenţial, muzica la PROGRAMUL III, e “vina” tuturor redactorilor de la “Muzical” cã programele lor de pe… PROGRAMUL III erau cele mai bune! Fie cã-i vorba de Titus Andrei, Nicolae Duţu, Silvia Velicu, Lucia Popescu Moraru, Adriana Marian sau Sanda Valeria Dan, semnãturile lor însemnau AUDIENŢĂ. O “notã” în plus meritã, totuşi, “Moşu” Florian Lungu şi Bogdan Dorneanu care ne-au ţinut permanent comutaţi la valorile autentice ale muzicii şi ale cãror review-uri (s-ar zice azi) ne fãceau sã fim contemporani cu muzica internaţionalã. Bogdan, îmi aduc aminte, era unul dintre vizitatorii frecvenţi ai studioului R9 (restaurantul de la etajul 9, unde se fãceau cele mai bune şniţele din Bucureşti şi unde se putea bea şi-o bere). Aici el nu scãpa nici un prilej de-a o mai şicana pe diva Camelia Stãnescu (“Azi ce mai fetişizãm, ce mai fetişizãm?…”). Un destin tragic a fãcut ca, la cutremurul din ’77, Bogdan sã-şi piardã, sub dãrîmãturi, ambii copii.

PROGRAMUL III a avut, în strategia lui, şi evenimente care sã-i apropie şi mai mult auditoriul. Aşa au luat naştere celebrele “Discoteci Programul III”, unde “maître de cérémonies” era Paul Grigoriu, care lucra la REPS (Redacţia emisiunilor pentru strãinãtate), dar era “vocea de aur” a Radio Vacanţei (oamenii de la PROGRAMUL III au dus tot greul acestor super-programe estivale). Apropo de voci de aur, Ionel Thomas Tudor era o prezenţă nelipsită la Programul III şi-n … anumite programe muzicale (uneori), vocea era mai  bună decît muzica  ;-) Revin în holul Radio… Paul Grigoriu asigura, în vastele holuri ale sediului de pe Nuferilor, o atmosferã mai mult decît plãcutã şi prezenţele feminine erau cele mai în mãsurã sã aprecieze asta (generos, Paul le acorda autografe, în particular, în liniştea biroului sãu, de la etajul 1…). La una dintre aceste seri de neuitat, a fost invitat de onoare poetul Romulus Vulpescu, care a venit însoţit de-un tînãr tãcut, pe care maestrul spunea cã “l-a luat sub aripa sa” şi care se numea Mircea Dinescu. Cine-ar fi bãnuit cã eram, deja, contemporani cu un maaaare revoluţionar?

 

TRECEM PE RECEPŢIE!

PROGRAMUL III a însemnat, pentru un segment important al ascultãtorilor, şi “Trecem pe recepţie”. Am ajuns în punctul cel mai sensibil al relaţiei mele cu Radioul, PROGRAMUL III şi Redacţia Copii Tineret. De ce? Exista la PROGRAMUL III o emisiune de “dialog cu ascultãtorii”, pe care o realizau Dan Ursuleanu şi Lucian Sîrbescu. Spiritul lor ludic nu le-a dat pace şi respectivul dialog s-a îndreptat, în cîţiva ani, spre un divertisment tip reality, care facea deliciul ascultãtorilor (învãţaserã “poezia”: puneau, cu bunã ştiinţã, întrebãri şi ridicau probleme pe care cei doi realizatori abia le-aşteptau, ca sã le azvîrle în malaxorul miştoului). O idee excelentã pentru o emisiune la un post de radio contemporan (mai ales ca Dan şi Lucian aveau în bagaj şi cultura generalã şi pregatirea profesionalã necesare, realitãţi penibile la majoritatea vocilor radiofonice contemporane), dar nu în condiţiile, totuşi, ale PROGRAMULUI III din anii ’70. Este momentul în care Eduard Jurist mi-a fãcut propunerea de-a prelua TRECEM PE RECEPŢIE şi de-a-ncerca sã-i mai aduc şi altceva în structurã decît atmosfera de divertisment. Am acceptat cele 60 de minute sãptãmînal şi nu m-am mai despãrţit de ele… 10 ani!

Publicul s-a reorientat rapid şi-a-nţeles cã putem discuta şi chestii serioase (clonarea umanã, de pildã, fost unul dintre subiectele discutate deseori, nu numai în zona S.F.-ului). Audienţa emisiunii a determinat colaborarea unor nume de primã mãrime ale culturii, ştiinţei, filozofiei, economiei din România şi pot afirma, fãrã reţinere, cã nu mi-am înşelat nici un moment auditoriul. Mai mult decît atît, in condiţiile în care scrisoarea (uneori telefonul) era cel mai folosit mod de corespondenţã cu ascultãtorii, TRECEM PE RECEPŢIE a ajuns la un nivel record de cîteva sute de scrisori pe sãptãmînã. “Ei, şi, mai erau şi alţii, nu?” ar zice vocile cîrtitoare. Un zvon neplãcut m-a obligat sã expun, timp de-o sãptãmînã, toatã corespondenţa pe un birou. S-a format un strat de aproape o juma’ de metru, ceea ce, pentru Şincan Sofia, a însemnat un gest de sfidare. Şi Edi Jurist a conchis concesiv: “Ia-le de-acolo, mesajul a fost recepţionat!”

Am iubit aceasta emisiune şi cea mai bunã dovadã e cã i-am dedicat cea mai mare parte a segmentului de viaţã acordat îndeobşte distracţiei. Apropo, aici a realizat Florin Silviu Ursulescu serialul “Istoria muzicii pop-rock”, singurul de acest gen, la Radio, pînã in ’90! A fost frumos şi nu regret cei 10 ani pe care i-am dedicat. A fost şi un gest de respect pentru eminenţa cenuşie a redacţiei – Eduard Jurist, care a stiut sã cãlãuzeascã fluxurile pozitive de energie în direcţii cu bãtaie lungã. A avut intuiţii extraordinare şi calitãţile-i diplomatice au detensionat multe conflicte, chiar în faşã. Meritã un gînd de recunoştinţã din partea multor profesionişti de la PROGRAMUL III… Responsabilitãţile create de formatul TRECEM PE RECEPŢIE mi-au dezvoltat abilitãţile apreciate, mai tîrziu, pe micul ecran şi în spatele camerei, experienţa PROGRAMULUI III, în general, fiind definitorie pentru întreaga mea carierã ulterioarã.

Doru Dumitrescu
ZIARIST, REALIZATOR tv.

18 Responses to Treceţi pe recepţie…

  • Ionut Macelaru says:

    Buna ziua,

    Am putin peste 40 de ani si, din cand in cand, povestesc cu un bun prieten despre emisiunea dumneavoastra de la TVR. Peste ani am descoperit si cine interpreta piesa aceea redata la nesfarsit… E vorba de Dusty cu “In Private” :-).
    Am crescut cu TVR-ul si cu posturile nationale de radio si, in prezent, duc dorul productiilor de calitate. Regret ca Romania Tineret nu mai exista decat online. In varianta in care exista nu-mi mai satisface gusturile.

    Gasesc ca e un lucru bun ca lumea isi aduce aminte cu multa placere de unele productii realizate de dumneavoastra. Asta arata profesionalismul si originalitatea de care ati dat dovada.
    Mi-ar face placere sa va mai vad pe micul ecran sau, de ce nu, sa va aud vocea inconfundabila pe radio!
    Multa sanatate si ganduri de bine va doresc!

    • Dragă Ionuț, în primul rînd, mulți ani înainte! E vîrsta gîndirii mature…. Ai trimis un mesaj tulburător prin sinceritatea lui – acei ani sînt de neuitat pentru ambii “parteneri”: realizator și receptor. Încrederea era reciprocă și nici unul nu încerca să-l înșele pe celălalt. Motivul e simplu: meseria și recepția se făceau cu… INIMA!!! Astăzi (și de vreo 15 ani încoace), totul e transformat în bășcălie – amatoriceii (nici o legatură cu AMATORII autentici predecembriști) stîrnesc tzunami de prostie care-i primită cu aplauze de-un receptor (=public) în diferite faze de îndobitocire. PROFESIONIȘTII sînt vînați precum vrajitoarele în Evul Mediu și POLITICUL maculează orice atinge, precum legendarul rege Midas (să mă ierte pentru comparație). În asemenea condiții, cînd instituțiile MEDIA PUBLICE au ajuns la cheremul celor mai josnici politruci și amatoricei, cred că mesajul trimis e ca un fulger globular care trebuie să electrizeze pe toți cei care, pe această cale virtuală, sînt conștienți (nu nostalgici) de VALOAREA TELEVIZIUNII PUBLICE, valoare cîștigată în zeci de ani numai datorită PROFESIONIȘTILOR! Am și avem nevoie de sprijinul și reacția de criză din partea tuturor celor cărora nu le-au fost înșelate așteptările de-a lungul anilor, iar încrederea lor a fost cea mai bună motivare în activitate a celor pentru care titulatura “om de televiziune” echivalează cu un OSCAR!

  • Camelia Stanescu Ursuleanu says:

    Ce placere sa regasesc atmosfera PROGRAMULUI 3, atat de bine cuprinsa in cuvinte de tine, DORU.

  • Catalina says:

    Buna ziua!
    Ce mai stiti despre Marele Maestru Aurel Dinu?
    Cit mi-as dori sa-l mai aud!!!

    • Bună, Cătălina! “Marele Maestru” chiar își merită titlul! E bine și se bucură de lumina pe care o răspîndește în juru-i o strălucitoare… nepoțică!!
      Îți trimit prin e-mail (dacă e corect scris, atenție!!!) date de contact. Te mai aștept pe site! ;-)

  • Prisăcianu Marin says:

    Bună ziua, din nou. Rugămintea pentru titlul melodiei din fundal era, de fapt, a mea, dar am rugat pe una din fetele mele să adreseze întrebarea, gândind că, dacă eu intru cu un comentariu aici, voi fi cuprins de nostalgia acelor ani radio-tv atât de încărcaţi emoţional şi care şi-au lăsat amprenta pentru totdeauna în sufletul meu şi mă voi aşeza la depănat amintiri până dimineaţa. Şi câte amintiri nu se strâng atunci când o viaţă întreagă, de copil începând, faci slalom prin programul tv pe care ţi-l aducea poştaşul acasă joia, pentru a vedea ce breşe au mai găsit realizatorii tăi preferaţi, printre care vă număraţi şi dumneavoastră, pentru a ne mai însenina zilele cu o oază de relaxare şi cultură în cenuşiul acelor ani, sau stăteai tot timpul cu urechea lipită de tranzistor pentru “Radio România-Tineret”, acolo unde ştiai că ţi se va oferi şi o altfel de muzică decât cea omagială. Sunt ani care te marchează, care-ţi rămân în suflet pentru totdeauna şi pe care nici o ulterioară tehnologie din lume nu-i mai poate scoate de acolo!… Vă mulţumesc încă o dată pentru amabilitate şi mă folosesc de acest prilej pentru a vă asigura de respectul meu şi pentru a vă mulţumi pentru tot ceea ce-aţi făcut, prin activitatea dumneavoastră din radio-televiziune, pentru toți cei cu idealuri măreţe şi suflete pe măsură.
    O tempora, o mores!

  • Cristina says:

    Buna ziua! M-ar interesa numele melodiei de pe fundal, va rog! Multumesc!

  • Marius says:

    Va rog sa imi spuneti (daca stie cineva) care era melodia generic pentru emisiunea “Clubul curiosilor”. Nu am gasit nicaieri vreo informatie pe tema asta. Va multumesc

  • Claudiu Seder - Suceava says:

    Buna DORU,
    Sunt unul dintre fanii emisiunilor tale, realizate pe Televiziunea romana de catre tine, inainte si dupa 89. O perioada destul de lunga am activat si eu in mass media la Hunedoara, de unde imi trag originea. Avem si o cunostinta comuna care este Bogdan Crutescu, despre care nu mai am vesti de ani buni. Sper sa am vesti de la tine si, de ce nu, ceva in mass media, fiindca stiu ca tu ai fost si vei ramane Doru Dumitrescu al nostru de la Bucuresti, pentru toti cei care am crescut cu tine si emisiunile tale excelente. Mai multe despre mine, sper, dupa ce voi primi un raspuns de la tine. CU BINE, PRIETEN DRAG,
    Claudiu SEDER

    • Dragă Claudiu, îți mulțumesc pentru gîndurile bune și pline de LUMINĂ! Despre Hunedoara, păstrez o amintire foarte plăcuta – la castel, am filmat un clip al grupului CANON, într-un mod neconvențional pentru timpurile alea… Multe s-au schimbat după “artificiile” din ’89 și cel mai grav e dispariția accelerată a principiului PROFESIONIST. Șansele de redresare sînt minime, dar speranța moare ultima!…. ;-)

      • Claudiu SEDER says:

        M-a bucurat foarte mult raspusul tau. O perioada destul de lunga am cochetat cu presa si radioul, am colaborat la emisiunea lui Bogan Crutescu “Mai mult de 200 de minute live” la defunctul Radio 3, care s-a transformat intr-o chestie numai pentru cei care au internet si cum in tara noastra nu sunt decat cam 15%, maxim 25% care au acces la internet, am distrus un bun cultural al omului de rand. Iti spuneam ca am multe sa-ti povestesc despre cat de mult am vizionat emisiunile tale la TVR fiindca stiam ca in frantura aia de timp vei gasi tu o bresa sa ne prezinti si cultura si bun gust in ceea ce faci. Norocul meu a fost ca am avut ceva lagaturi culturale si inainte si dupa “revolutie”, in sensul ca am colaborat inainte de ’89 si dupa cu Ana Maria ZAHARESCU, Bogdan CRUTESCU, Mihaela RUNCEANU si multi altii…
        Caludiu SEDER

  • Neubius says:

    Imi amintesc de Tesla ta pe 4 canale. Erai tinar entuziast si asa ai ramas.

    • Doru Dumitrescu says:

      O eroare şi-un mare adevăr: era Grundig-ZK (funcţionează şi acum, dar l-au lăsat… curelele), iar entuziasmul nu mă va părăsi niciodată (chiar dacă viaţa mai îmi dă cîte-o bleandă peste ochi, din cînd în cînd). Atîta vreme cît gîndesc pozitiv universul din jurul meu, creierul se revigorează permanent. Mi-e foarte greu cu proştii – pînă la un punct i-am tolerat ca pe-un dat al lui Dumnezeu, dar acum îi calc în picioare. Dacă-i prind pe aeroport, dau cu avionu’ peste ei! ;-)

Leave a Reply

Caută

Calendar

Meteo

21/10/2017, 18:40
Soare
Soare
21°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 40%
Vânt: 1 m/s S
Răsarit: 07:38
Apus: 18:22
Prognoza 21/10/2017
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
21°C
More forecast...
 

Meciuri celebre

EZ Search by Chessgames.com